Dosar penal pentru numărul auto anti-PSD. Ce spune șoferul, ce spun poliţiştii
Bucureşteanul care şi-a înmatriculat maşina în Suedia cu un mesaj anti-PSD în loc de număr s-a ales cu dosar penal. Agenţii rutieri din Capitală i-au întocmit astăzi dosarul, deşi titularul maşinii circulă de două săptămâni prin România, timp în care a fost oprit de mai multe ori.
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)
Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unei mașini fără a avea înmatrimaculare valabilă în România. Ambasada Suediei a transmis un mesaj pe pagina de Facebook în care arată că mașinile cu plăcuțe de înmatriculare preferențiale înregistrate în Suedia au dreptul să circule în toată Uniunea Europeană, deci și în România. Însă, polițiștii de la Brigada Rutieră din București sunt de altă părere. Răzvan Ștefănescu, posesorul mașinii înmatriculate în Suedia cu numărul ”M..E PSD”, a fost oprit în trafic luni dimineața, în jurul orei 6:00 și a fost condus la sediul poliției, unde a fost audiat.
Polițiștii i-au confiscat plăcuțele de înmatriculare și i-au reținut și permisul, moment filmat de către șofer și postat pe pagina sa de Facebook. Polițiștii au invocat mai multe articole dintr-o convenție europeană, Convenția de la Viena, conform căreia numerele de înmatriculare trebuie să conțină fie doar cifre, fie litere și cifre.
"Astăzi, în jurul orei 06.00, un echipaj de poliţie al Brigăzii Rutiere din cadrul D.G.P.M.B., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 3, a depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Suedia, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. Conducătorul auto a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, în vederea declanşării verificărilor procedurale, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare şi circulaţie şi a vehiculului pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România», faptă prev. şi ped. de art. 334, alin. (4) din Codul Penal”, au anunţat, luni, poliţiştii Brigăzii Rutiere, citați de News.ro.
Aceştia au reţinut numerele de înmatriculare şi permisul de conducere al şoferului.
Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a regimului de circulaţie internaţională pe teritoriul statelor Uniunii Europene.
Brigada Rutieră precizează că Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, către structurile teritoriale de poliţie, o adresă, prin care a solicitat analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. (4) din Codul Penal (Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.), de către conducătorul acestui autoturism.
”Acest articol este coroborat cu art. 82, alin (2) din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - ,«Autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere şi remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat şi pot circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980, dar numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule.»”, mai spun reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
În plus, aceştia precizează că adresa a fost întocmită ”în urma unei informări trimise Poliţiei Române, prin canalele de cooperare poliţienească internaţională, de autorităţile suedeze (Biroul Interpol Stockholm), în care se menţiona faptul că numărul de înmatriculare în cauză este valabil doar pe teritoriul naţional al Suediei, nefiind valabil pe teritoriul altor state”.
Brigada Rutieră mai menţionează că autoturimul în cauză are şi un alt număr de înmatriculare decât cel aplicat şi face referire la pct. 1 din Anexa nr. 2 din Convenţia de la Viena (8 noiembrie 1968) ratificată de România prin Decretul nr. 318 din 1980, care stipulează că „numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere (...)” context în care se confirmă lipsa de valabilitate a numărului aplicat pe autoturism şi astfel permisiunea de a folosi, pe teritoriul României, doar numărul permanent, care figurează şi în bazele de date.
Răzvan Ștefănescu, posesorul mașinii înmatriculate în Suedia cu numărul ”M..E PSD” a declarat pentru G4Media.ro că polițiștii rutieri din București i-au ridicat plăcuțele de înmatriculare și i-au reținut permisul de conducere.
”La ora 5.50 am fost oprit în trafic, pe Bulevardul 1 Decembrie, de un echipaj de Poliție. Eram în mașină cu copilul meu de 8 ani. Mi-au dat jos plăcuțele de înmatriculare și m-au condus la secția de la Udriște. Acolo mi-au reținut și permisul. Polițiștii mi-au spus că nu am voie să circul cu aceste plăcuțe în afara Suediei. Nu înțeleg de ce vineri plăcuțele erau valide, când m-a oprit poliția rutieră din Craiova, iar azi nu mai sunt valide”, a declarat Răzvan Ștefănescu.
Șoferul a rămas fără permis timp de 90 de zile. Bărbatul riscă între 6 luni și 2 ani de închisoare.
Şoferul român care locuieşte în Suedia a precizat că este în concediu în România, că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că era în drum spre litoral când a fost oprit de poliţişti. El a povestit că nu este prima dată când este oprit în trafic de echipajele Poliţiei Rutiere.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News