Dosar penal în cazul medicului care a refuzat internarea unei femei
Poliţiştii prahoveni au deschis un dosar penal pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri în cazul medicului care a fost filmat cu o cameră ascunsă în timp ce refuza internarea unei femei de 87 de ani, rupând fişa medicală a acesteia.
Medicul care a refuzat să interneze o bătrână de 87 de ani nu mai lucrează pentru Spitalul din Băicoi. Filmat în timp ce rupea trimiterea semnată de un specialist din Ploieşti, doctorul susţine că s-a temut că în hârtie s-ar fi aflat bani. Oricum, trebuie să dea explicaţii în faţa comisiei de anchetă a spitalului care i-a reziliat contractul de colaborare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, marţi, că poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal în acest caz, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, potrivit Agerpres.
Medicul Marta Coman a refuzat să interneze bolnava. "Doamnă, ştiţi care e chestia? Io ies din gardă mâine la ora 08,00. Dacă mai îmi vin 20 ca dumneavoastră... (...) Şi aţi venit şi vă trimit acasă. (...) Doamnă, internările nu se fac de la Ploieşti la Băicoi. Aicea eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieştiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei. (...) Doamnă, de pe data de 2 tot vă plimbaţi. (...) Ce aveţi astăzi, de Bobotează, să vreţi să internaţi? (...) Da' de ce aş interna-o eu acuma dacă dumneavoastră de pe data de 2 tot staţi pe drum cu ea?", i-a spus medicul persoanei care însoţea bolnava.
În aceste condiţii, Mihaela Vieru, nepoata bătrânei, i-a cerut medicului să scrie în fişă că nu doreşte să facă internarea şi să pună parafa pe fişă, însă cadrul medical a refuzat.
"Nu, nu vreau io. (...) Dar de ce să scriu? V-au scris destul la Ploieşti. (...) Nu vă scriu, nu îmi merge pixul. (...) Nu vreau, doamnă, să îmi asum nimic din momentul în care Spitalul Judeţean Ploieşti şi-a asumat că nu o primeşte. SJU nu a vrut să o interneze pentru că nu e de internat", a spus medicul.
În momentul în care aparţinătoarea i-a cerut cadrului medical să se prezinte, Marta Coman nu a răspuns şi, vizibil nervoasă, a rupt fişa pacientei.
"Sunteţi nesimţită. (...) Aduceţi-o aci să o internez, vă rog foarte mult să o aduceţi să o internez. Dă-o dracu de treabă, chiar sunteţi în ultimul hal. Aveţi probleme cu capu' dacă dumneavoastră tot insistaţi. (...) Dumneavoastră vă bateţi joc de mine", a mai afirmat medicul.
Marta Coman, care este angajat al Spitalului Drajna şi colaborator al Spitalului Băicoi doar pe camera de gardă, a cerut renunţarea la contractul de colaborare pe care care îl avea de circa un an şi jumătate cu unitatea sanitară.
„Mi-a fost frică că a băgat acolo nişte bani. Din cauza asta. Asta e. Eu nu iau şpagă de la pacienţi. Îmi pare rău”, afirmă Marta Coman.
În acest caz, Colegiul Medicilor Prahova s-a autosesizat şi va face o anchetă.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a iniţiat o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi la Spitalul Băicoi, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova verifică modul în care femeia a primit asistenţă medicală la cele două unităţi sanitare.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News