Live

DNA, precizări despre „informaţiile din spaţiul public”: În 11 ani - 36.000 de persoane interceptate

Data actualizării: Data publicării:

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că din 2005 până în 2016 au existat 24.576 de mandate de supraveghere tehnică, fiind interceptate 36.406 persoane. De asemenea, DNA face precizări şi în legătură cu dosarele în care sunt vizaţi magistraţi, afirmând că din anul 2014 şi până în luna iunie a acestui an au fost clasate sau declinate 1.922 de cauze, în timp ce 56 au fost soluţionate cu trimiteri în judecată. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află dosare privind 25 de magistraţi.

DNA a transmis, sâmbătă, precizări legate de mandatele de interceptare şi de dosarele în care sunt vizaţi magistraţi, "având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind suspiciunile care acreditează ideea ca milioane de români ar fi fost interceptaţi, precum şi cele potrivit cărora 3.000 de magistraţi ar fi fost cercetaţi în ultimii patru ani de către DNA, respectiv că jumătate dintre magistraţii din România au avut ani de zile dosare prin care, probabil au fost influenţaţi să dea soluţii stabilite în afara sălii de judecată", potrivit News.ro.

Potrivit DNA, din 1 ianuarie 2005 şi până în 16 februarie 2016 au fost dispuse 24.576 de mandate de supraveghere / autorizaţii, fiind interceptate 36.406 de persoane. 

În ceea ce priveşte dosarele în care sunt vizaţi magistraţi  înregistrate pe rolul DNA în perioada 1 ianuarie 2014 - 30 iulie 2018 şi care în prezent fac obiectul controlului Inspecţiei Judiciare, Direcţia Naţională Anticorupţie spune că  au fost clasate1.922 de cauze, în timp ce 56 au fost soluţionate cu trimiteri în judecată.

DNA precizează că dosarele vizând magistraţi au fost constituite pe baza următoarelor moduri de sesizare: 130 de cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) formulate împotriva unor judecători care judecă în cauze penale; 624 cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) formulate împotriva unor judecători care judecă în cauze civile, administrative sau alte cauze care nu sunt penale; 594 cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) formulate împotriva unor procurori; 521 cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) în care nu este indicat numele magistratului/magistraţilor vizat/vizaţi, în care nu este indicată instanţa sau parchetul din care fac parte sau în care plângerea este formulată împotriva tuturor judecătorilor sau procurorilor dintr-o anumită instanţă sau parchet, fără însă a fi nominalizaţi; 250 cauze în care există sesizare din oficiu din care 79 privesc judecători care judecă în cauze civile, 54 privesc judecători care judecă în cauze penale şi 117 procurori şi 277 de cauze transmise prin declinare de competenţă de la alte parchete 

Dintre aceste dosare, în perioada 2014 - iulie 2018 au fost soluţionate 1.978, din care: 56 de cauze cu trimiteri în judecată privind 73 de magistraţi (42 judecători şi 31 procurori) şi 1.922 cu alte soluţii (clasare, declinări etc.).

La data de 5 octombrie 2018 mai sunt în lucru 233 de cauze care vizează plângeri, sesizări referitoare la magistraţi.

DNA mai precizează că au fost condamnaţi definitiv 65 magistraţi (35 judecători şi 30 procurori), iar în prezent pe rolul instanţelor de judecată se află, în diferite faze procesuale, cauze privind 25 magistraţi (10 judecători şi 15 procurori). De asemenea, au fost achitaţi definitiv 10 magistraţi (6 judecători şi 4 procurori).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri