Live

DNA anunță oficial că a deschis dosar penal privind votul din 26 mai în diaspora. Sunt înregistrate 42 de plângeri

Data publicării:
Cetatenii romani care stateau la coada pentru a vota in cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, în 2014, la sectia de votare amenajata in incinta Academia di Romania din Roma. Foto: Agerpres

Procurorii DNA anunță, oficial, că au primit de la Parchetul General, 42 de plângeri privind nereguli la exercitarea dreptului de vot în diaspora la alegerile din 26 mai, fiind deschis în acest sens un dosar penal.

„La data de 6 iunie 2019 au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetățenii din afara granițelor țării la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul desfășurate la data de 26 mai 2019. Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală”, se arată într-o informare a Direcției Naționale Anticorupție.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a primit mai multe plângeri referitoare la desfășurarea votului la alegerile europarlamentare de pe 26 mai din diaspora, iar procurorii au decis conexarea acestora și trimiterea dosarului la Direcția Națională Anticorupție (DNA), structura centrală, pentru competentă soluționare.

De altfel, organizaţia PNL Diaspora a depus, vineri, la Parchetul General, un denunţ penal la adresa ministrului de Externe Teodor Meleşcanu din cauza problemelor care au fost în secţiile de votare din străinătate la alegerile europarlamentare.

„Ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 26 mai, duminică, este incalificabil şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, trebuie să răspundă penal pentru fapta cu premeditare săvârşită de acesta şi de toţi cei cu responsabilităţi în organizarea alegerilor în secţiile de votare din străinătate, faptă cu premeditare de împiedicare a exercitării dreptului de vot al cetăţenilor români”, a declarat Ionel Dancă, într-o conferinţă de presă la sediul partidului.

Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat că Meleşcanu a comis „abuzuri cu premeditare”. Senatorul PNL Viorel Badea a spus că au fost cazuri în care românii din diaspora au fost arestați la alegerile pentru PE.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

DNA, solicitare către AEP. Procurorii au cerut listele de candidați la europarlamentare ale partidului lui Șoșoacă

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Partenerii noștri