Live

Decizie așteptată în cazul violențelor după protestul față de OUG 13

Data publicării:
La protestul din 1 februarie 2017 față de OUG 13 au izbucnit violențe. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 urmează să dea o decizie, în primă instanţă, în dosarul persoanelor violente de la protestele din februarie 2017. Atunci, oamenii manifestau paşnic în faţa Guvernului, împotriva Ordonanţei de Urgenţă 13, când un grup de protestatari a devenit violent.

Protestul paşnic din Piaţa Victoriei, care a avut loc la 1 februarie 2017, la o zi după ce Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 13, ar fi fost deturnat de un grup mic de persoane care a recurs la violenţă. În Piaţă manifestau peste 150 de mii de oameni care s-au delimitat de cei care au devenit agresivi cu jandarmii.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că cei care au provocat violenţele sunt membrii unor galerii de fotbal şi că planul lor era stabilit cu ore bune înainte de începerea protestului. Procurorii au găsit şi un grup de WhatsApp unde ultraşii îşi puneau la punct planurile. Tot acolo, unul dintre cei 15 bărbaţi trimişi în judecată în dosar spunea că sunt „nişte pioni pe o tablă de şah”.

Potrivit rechizitoriului, suporterii care i-au atacat pe jandarmi şi care instigau protestatarii la violenţă au fost chemaţi special să provoace incidente, însă anchetatorii nu au stabilit şi cine a organizat acţiunea.

Conversaţiile pe acelaşi grup al ultraşilor au continuat şi la o zi după protest, după ce câţiva dintre cei care participaseră la violenţe fuseseră reţinuţi. Aceştia au negat în faţa procurorilor acuzaţiile şi au spus că au acţionat instinctiv.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

12 persoane, condamnate pentru violențele de la protestul față de OUG 13 din februarie 2017

Partenerii noștri