Live

Decizie a Procurorului general: Dosarul Tel Drum rămâne la DNA

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/ Octav Ganea

Procurorul general a tranşat conflictul dintre Direcţia Naţională Anticorupţie şi Secţia Specială pentru Investigarea Magistraţilor, legat de ancheta Tel Drum!

Augustin Lazăr a decis, definitiv, că ancheta va fi continuată de Direcția Națională Anticorupție. Hotărârea procurorului general vine după ce, luna trecută, DNA a sesizat un conflict pozitiv de competenţă cu Secţia specială.

Ambele unităţi de parchet considerau că trebuie să instrumenteze ancheta. De altfel, Secţia specială a cerut de patru ori dosarul de la DNA, înainte ca procurorul şef interimar să sesizeze Parchetul General.

Ultima solicitare viza faptul că dosarul Tel Drum, în care este cercetat, printre alţii, Liviu Dragnea, este probă într-o investigaţie a Secţiei. Aşa că DNA a trimis o copie a dosarului la Secţia Specială şi originalul la Procurorul general, care să decidă cine va conduce, pe viitor, investigaţia.

Prin ordonanţa nr. 412/C/2019 din data de 12.03.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 63 alin.1 şi alin. 4 din Codul de procedură penală, art 88 ind.1 alin 5 din Legea nr. 304/2004 şi art. 1 alin. 3 ind.1 din O.U.G. nr. 43/2002, stabilirea competenţei de soluţionare a dosarului nr. 986/P/2014 în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Soluţia a fost pronunţată ca urmare a constatării că faptele care fac obiectul urmăririi penale în dosarul nr 986/P/2014 al D.N.A. nu au nicio legătură cu faptele denunţate anonim în dosarul nr. 1164/P/2018 al S.I.I.J”, a transmis, miercuri, Parchetul General.

Augustin Lazăr s-a pronunţat, astfel, în chestiunea conflictului de competenţă ivit între Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în cursul instrumentării dosarului intitulat Tel Drum.

Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Călin Nistor, a anunţat, în 22 februarie, că au fost trei situaţii în care Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SSIIJ) a cerut preluarea anchetei Tel Drum, procurorii de acolo apreciind că le revine competenţa. În schimb, DNA susţine că are competenţă în acest dosar, fiind chemat procurorul general să stabilească cine va instrumenta în continuare dosarul.

Ulterior, procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) au declarat că afirmaţiile referitoare la "insistenţa preluării de la DNA a unor dosare mediatizate pentru a fi soluţionate de secţie, cu încălcarea competenţei şi în favoarea unor oameni politici", şi cele potrivit cărora astfel s-a declanşat un conflict pozitiv de competenţă cu această structură specializată de parchet "constituie susţineri fără fundament, făcute cu rea-credinţă, în încercarea repetată de discreditare" a secţiei şi a procurorilor acesteia.

În acest dosar, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni, în noiembrie anul trecut, între care constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fraudă cu fonduri europene. În acest dosar sunt de asemenea cercetați și au calitatea de suspecți mai mulți foști și actuali acționari ai companiei Tel Drum, despre care procurorii de la DNA susțin că ar fi fost favorizați de Liviu Dragnea pe vremea când acesta conducea Consiliul Județean Teleorman și când i-ar fi acordat societății o serie de contracte finanțate din fonduri europene, cu încălcarea legii, iar în schimb ar fi beneficiat de profitul adus de aceste contracte societății. Toate aceste acuzații au fost respinse însă de cei care sunt cercetați de mai bine de un an în acest dosar.

Mai multe știri despre dosarul Tel Drum găsiți aici.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Augustin Lazăr, despre brățările dacice: „Comunitatea ştiinţifică serioasă nu are niciun fel de dubii cu privire la autenticitatea lor”

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Partenerii noștri