Live

De ce procurorii l-au anunţat abia acum pe complicele lui Dincă. Criminolog: El a apărut într-o emisiune la tv şi era ars pe mâini

Data actualizării: Data publicării:

Bărbatul acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu este coautor, alături de Gheorghe Dincă, la comiterea acestei infracţiuni, iar declaraţiile pe care el le face pot influenţa ancheta în mod semnificativ, a explicat la Digi24 Dan Antonescu, specialist criminolog.

Bărbatul poate fi acuzat, totodată, şi pentru nedenunţarea unei infracţiuni.

Oricum, cert este că apariţia lui în această anchetă care, ca oricare alta în care victima nu mai poate spune nimic, poate influenţa serios mersul cercetărilor.

„Victima nu poate spune nimic, nu sunt martori oculari, e foarte greu să afli adevărul, te bazezi pe ce afirmă suspectul, pe probe, dar nu ai certitudinea că ai întreg tabloul aşa cum s-a întâmplat atunci.

Când ai doi sau trei coautori, persoane implicate, deja ai mai multe informaţii, pot apărea divergenţe, orice astfel de discuţii poate duce la aflarea unor informaţii noi.

Apariţia lui în anchetă poate aduce beneficii în dosar”, a spus antonescu.

El a explicat şi de ce, probabil, procurorii au anunţat abia acum începerea urmăririi penale contra lui.

„Sunt aspecte care i-au împiedicat să începă urmărirea penală contra lui până au considerat că este oportun. Poate acest om a fost supravegheat. El a apărut într-o emisiune la tv şi s-a observat atunci că avea arsuri pe maini, el spunea că le are de la soare.

Poate a fost supravegheat în speranţa că va duce şi spre alţi coautori”, a precizat specialistul criminolog.

Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunțat, miercuri, că a fost reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reținut, cât și Dincă, au violat-o pe tânără.

Inculpatul a intrat în atenția DIICOT de la preluarea cauzei de structura centrală. În acest moment este confirmat că au fost administrate probe suficiente pentru a formula acuzații oficiale față de acesta. La 14 aprilie 2019, în jurul orelor 12:00 după ce Dincă a răpit-o pe Luiza Melencu ce aștepta la ocazie în orașul Caracal, a transportat-o la domiciliu în scopul exploatării sexuale. Dincă a fost surprins atunci de bărbatul reținut astăzi.

Complicele ajuns și a văzut victima. Inculpatul făcea parte din anturajul lui Dincă - folosit la diferite munci. La explicațiile lui Dincă, care i-a povestit că a adus-o pentru relații sexuale, inculpatul i-a solicitat să îi permită și lui întreținerea de relații sexuale cu Luiza. Pentru a-și ascunde faptele în continuare, Dincă a fost de acord.

Citiți și: Mama Luizei Melencu spune că îl cunoaște pe bărbatul reținut pentru că i-ar fi violat fiica: Nu cred că spune adevărul. A fost forțat

Bărbatul reținut azi pentru viol este o persoană fără ocupație, fără pregătire, fără venituri, fără domiciliu stabil. Este necăsătorit, cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice.

Acest inculpat reținut miercuri nu e cunoscut cu antecedente penale, nu există conexiune între el și grupul investigat. În acest moment nu e niciun indiciu din care să rezulte că a avut vreo formă de participare la infracțiunile lui Dincă. Inculpatul nu e complice, nu e instigator la săvârșirea celorlalte infracțiuni cercetate.

Inculpatul va fi prezentat instanței, procurorii solicitând arestarea preventivă. Potrivit purtătoarei de cuvânt a DIICOT, anchetatorii nu au ignorat nicio ipoteză de anchetă, au verificat toate variantele.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Şeful Poliţiei Caracal şi alţi trei poliţişti, trimişi în judecată pentru modul în care au intervenit în dosarul Alexandrei Măceşanu

Cazul Caracal. Filmul celor două crime trase la indigo. Detalii cutremurătoare descrise de procurori

Verdict final în cazul Caracal: 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă, pentru uciderea, violarea și arderea victimelor

Maxime de 40 de grade Celsius în aprilie, Europa se pregătește pentru valuri de căldură record. Antonescu: E aproape ireversibil

Partenerii noștri