Exclusiv De ce au magistrații în noua lege o perioadă de grație de 5 ani în care se vor putea pensiona mai devreme
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat, joi, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că magistrații și angajații din sectorul apărare, securitate și ordine publică au, în actul normativ privind pensionarea, un termen de 5 ani în care vor putea ieși din sistem în aceleași condiții ca până acum pentru că „dacă noi depopulăm aceste două sectoare absolut importante pentru România în acest context avem o altă problemă”.
Motivul pentru care România nu poate începe procedurile pentru extrădarea lui Ionuţ Costea
Cea mai mare pensie specială din România depășește 25.000 lei
Droguri și zeci de mii de euro într-o cameră de cămin din Cluj
Condițiile în care va sta Cherecheș la Rahova
Cătălin Cherecheș va fi extrădat. Primarul fugar va fi adus din Germania
Iulian Dumitrescu contestă sechestrul pus de DNA pe averea sa
Ministrul Justiției vrea 8 centre de dezintoxicare pentru dependenții de droguri
2 ani de închisoare pentru cei care creează și distribuie deep fake
Complexul „Ferma Dacilor” era racordat ilegal la curent
Ministrul a spus că în noua legislație, care a fost atacată la CCR înainte de promulgare, „nu vom avea niciun salariu care să fie mai mic decât pensia sau nu vom avea nicio pensie mai mare decât salariul”.
În ceea ce privește perioada de grație de 5 ani în care magistrații se vor putea pensiona în aceleași condiții ca până acum, Alina Gorghiu afirmă:
„Eu i-aș spune o perioadă de tranziție. Discuțiile care au avut loc în Coaliție...și n-aș vrea să atribuim nedrept amendamentul unui coleg sau altuia. În mod categoric nu Ministerul Justiției a avansat acest amendament. Este o perioadă de tranziție absolut necesară pentru un sector vital pentru România, atât sectorul judiciar, de serviciul care se numește justiție, vorbim și de apărare, securitate, ordine publică. Dacă noi depopulăm aceste două sectoare absolut importante pentru România în acest context avem o altă problemă. Eu n-o să mai am un act de justiție eficient, un serviciu de calitate și o să vin să vă întreb «Pe cine vrem să afectăm? Unde vrem să punem virgula? Vrem o problemă față de justițiabilul din România sau credem că așa reglăm problema, afectând sistemul magistrați din prima zi”.
„Ultimul an în care pensionarea va fi posibilă la 50 de ani va fi 2025, apoi crește în fiecare an și va fi de 60 de ani la nivelul anului 2035. Vechimea maximă asimilată luată în calcul va scădea de la un an la an, de la un maxim de 5 ani până la eliminarea în 2029. Din acel an, vechimea minimă ca judecător/ procuror va fi de 25 de ani, fără vechimea asimilată. Asta este anexa din lege”, a mai afirmat Alina Gorghiu.
Având în vedere că majoritatea categoriilor, precum polițiștii, militarii, piloții, vor ieși la pensie la 65 de ani în timp ce doar magistrații se vor pensiona la 60 de ani, ministrul a precizat că „premisa care a stat la baza acestui amendament este că ne dorim să menținem resursa capabilă cu expertiză cât mai mult în activitate”.
„Avem o condiționalitate care ține și de «rule of law» (statul de drept – n.red.), de a ține magistrații în activitate. Avem un procent de 85% de procurori pe care va trebui să-i avem în activitate la DNA. Sunt lucruri care țin de funcționarea sistemului de Justiție și cred că impactul calculat este unul minim, motiv pentru care, pentru mine, ca ministru al Justiției, mai importantă este percepția pe care societatea românească, justițiabilul o are despre acest sistem al pensiilor de serviciu”, a mai spus Gorghiu.
Ea spune că această lege reglementează „cea mai importantă problemă, anume că nu vom mai avea pensii mai mari ca salariul”.
„Prevederea clară, cu efect imediat, este că în baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări sau orice alte diurne.
Haideți să discutăm la modul concret ce vrem. Vreți să nu mai avem un sistem de justiție populat de mâine? Obiectivul meu este să am în continuare un corp de magistrați cu expertiză sănătoasă care să poată să livreze un act de justiție pe măsura așteptărilor cetățeanului”, susține Alina Gorghiu.
Oficialul din Guvern a mai spus că din ianuarie 2008 până la sfârșitul anului 2022 Ministerul Justiției a fost în calitate de pârât în 22.800 de dosare cu magistrați care și-au cerut drepturile salariale. „Le pierdem pe majoritatea”, a afirmat Gorghiu.
Proiectul de lege privind pensiile speciale
Proiectul de lege privind pensiile speciale, votat miercuri de Senat și Camera Deputaților, vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.
Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată, eşalonată, la pensii pe bază de contributivitate până în 2043.
Printre cele adoptate, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.
Citește și Alina Gorghiu, după ce ÎCCJ a atacat legea pensiilor speciale la CCR: „Nu este o surpriză”
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News