De ce au fost achitați inculpații din cel mai mare dosar de trafic de persoane, Țăndărei. Explicațiile unui procuror DIICOT
Giorgiana Hosu, procurorul-șef adjunct al DIICOT, care candidează pentru funcția de șef al direcției, spune că fluctuația de personal reprezintă un motiv important în întârzierea soluționării unor dosare complexe. Ea a dat exemplu cazul Țăndărei, care s-a finalizat cu achitări.
„Referindu-ne la cazul Țăndărei, termen rezonabil înseamnă totuși mai puțin decât perioada 2006-2019. DIICOT a fost sesizat cu 2006 cu cazul acesta. În 2010 a fost finalizat cu rechizitoriu de procuror. În 2011, dosarul a fost restituit de către instanță pentru înlăturarea unor deficiențe în actul de sesizare. În 2012 a fost retrimisă cauza și a fost întocmit un alt act de sesizare de către un alt procuror. Din 2012 până în 2019 - decembrie, cred, dosarul a fost pe rolul instanței de judecată”, a spus Giorgiana Hosu la interviul din fața comisiei de la Ministerul Justiției.
Ea a adăugat că probabil și la instanță a existat fluctuație de personal, mai ales pentru că, potrivit standardelor CEDO, dacă un judecător iese la pensie, probele trebuie din nou administrate.
„Fluctuația de personal e o cauză importantă în întârzierea soluționării dosarelor complexe. Atât la noi, cât și la instanță. În DIICOT sunt procurori vechi care, cu toată uzura pe care o dă o structură specializată, rezistă și sunt la fel de eficienți. E greu să te prezinți în așa fel încât să fie atractiv în acest moment”, mai spune Hosu.
Cei 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei au fost achitaţi definitiv, în luna decembrie 2019, de Curtea de Apel Târgu-Mureş. Ancheta a fost deschisă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia, iar datele arătau că cei mici au fost traficaţi de inculpaţi.
Cazul a făcut mare vâlvă în 2010, când peste 160 de copii de etnie romă duşi la cerşit în Marea Britanie au fost identificaţi de autorităţile judiciare române şi britanice, care au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţii pentru capturarea traficanţilor, această acţiune derulându-se la Ţăndărei, în Ialomiţa.
În cadrul operaţiunii numită „Europa" au fost efectuate zeci de percheziţii domiciliare, la care au participat şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi specialişti Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie romă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi exploatau, obligându-i să cerşească sau să comită infracţiuni stradale.
Tribunalul Harghita a dispus achitarea celor 25 de inculpaţi după ce faptele s-au prescris. În dosarul Ţăndărei au fost judecate 25 de persoane, iar procesul s-a încheiat după aproape 9 ani.
DIICOT a declarat apel, iar Inspecţia Judiciară s-a autosesizat după ce dosarul s-a încheiat după aproape 9 ani.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News