Live

CTP: „Legea recursului compensatoriu trebuia scoasă ieri din funcțiune”. Ce soluție propune gazetarul

Data actualizării: Data publicării:

Abrogarea recursului compensatoriu nu ar trebui inclusă în pachetul pe care guvernul vrea să-și asume răspunderea, pentru că aceasta trebuie scoasă din funcțiune câte mai repede, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu. „E o problemă de ore, nu de zile”, spune el.

Cristian Tudor Popescu: Din partea PSD este evident o mișcare de o fățărnicie strigătoare la cer. Doresc să smulgă capital electoral după ce, cât au fost la guvernare și cu majoritate în Parlament, au stat bine mersi cu legea recursului compensatoriu, câtă vreme oamenii erau omorâți, tâlhăriți și violați. Acum s-au năpustit să le ia fața liberalilor pentru o ciozvârtă de capital politic.

Liberalii, la rândul lor, au tot felul de ezitări, mai întâi ministrul Justiției, dl Predoiu, cu acele declarații care cu siguranță i-au înfuriat pe mulți cetățeni. Spuneam, comentând declarațiile domnului Predoiu, că nu vrea să fie conștient de faptul că în fiecare minut, un astfel de beneficiar al acestei legi poată să ucidă – și asta s-a și întâmplat acum o zi, un ins eliberat prin recurs compensatoriu și-a ucis concubina.

Viziunea liberalilor e cea a președintelui Iohannis - să pună abrogarea recursului compensatoriu la pachet cu alte modificări ale legilor justiției. Mi se pare o greșeală și chiar o jignire la adresa cetățenilor. Dintre toate - sigur că trebuie desfiintată secția specială Gestapo, sigur că trebuie amânată pensionarea anticipată a magistraților. Sigur că da, și acestea trebuie făcute, și alegerea primarilor în două tururi. Dar niciuna din acestea nu produce uciderea, asasinarea cetățenilor în mod direct, în orice moment, așa cum produce legea recursului compensatoriu.

Mai mult, cum dl Orban este foarte conștient, această lege continuă să funcționeze acum pentru cei care comit infracțiuni în clipa de față, până în momentul abrogării vor beneficia și ei de prevederile acestei legi. E o problemă de ore, nu de zile, trebuie scoasă din funcțiune cât mai repede, ieri trebuia scoasă!

Nu știu cât se va întinde povestea asta, pentru că, iată, PSD vine cu varianta lor și vor pretinde să fie această variantă luată în considerare în Parlament, liberalii vin cu asumarea răspunderii și probabil va avea loc o ciocnire acolo și asta înseamnă zile și zile în care se pot produce noi crime. Sunt toate premisele să dureze și o lună chestia asta, cu consecințe la care nu vrem să ne gândim.

Eu nu sunt de acord cu punerea legii abrogării recursului compensatoriu pe același plan cu alte legi, că înțeleg că așa vor să facă, nu vor să-și asume răspunderea pe câte una, le pun la pachet. Nu sunt de acord cu punerea în același pachet a acestei legi. Dacă vor să-și asume răspunderea, să o facă separat pe aceasă lege extrem de periculoasă, după cum se arată în fiecare zi.

Dar există o soluție care lasă guvernul să-și asume răspunderea pe celelalte legi foarte importante pe care le-am enunțat, iar legea recursului compensatoriu să fie suspendată. Prin aplicarea legii 24/2000 articolul 66, orice act normativ poate fi suspendat de la aplicare printr-un act de putere egală sau mai mare. Prin urmare, dl. ministru al Justiției poate să facă acum, în clipa asta, un proiect de lege cu articol unic, în care să scrie: se suspendă legea 207/2018 de la data de astăzi 3 luni, să zicem, până la 1 februarie. E trimisă în regim de urgență la Parlament și votată în aceeași zi - să văd și eu cine se opune.

Apoi, legea fiind suspendată, se poate sta și o lună și două, se poate dezbate în Parlament, se poate ajunge la o rezolvare. Și cu acea rezolvare sigur că trebuie prevăzute și acolo niște lucruri în lege ca să fim în acord cu legislația internațională, cu CEDO. Și asta se poate până la 1 februarie, până când intră noua lege în vigoare și în felul acesta se împiedică acum să se întâmple alte nenorociri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul se reunește în ședinţă comună de la ora 18:00 pentru asumarea răspunderii Guvernului pe măsurile fiscale

Violatorul surorilor de 10 și 12 ani din Brașov fusese eliberat din închisoare în baza legii recursului compensatoriu

CTP: Mulți dintre românii plecați în SUA sunt trumpiști, de un conservatorism feroce, vor arme de foc

CTP: Dumnezeu îmbătrânește, nu mai vede și nu mai aude bine

Partenerii noștri