Live

CTP: Comisia LIBE a înțeles că atacul reprezentanților puterii la adresa lui Kovesi e de fapt un atac împotriva UE

Data actualizării: Data publicării:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 votul din Comisia LIBE a Parlamentului European, în urma căruia Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în cursa pentru șefia Parchetului European.

„Cei din Comisia LIBE au înțeles două lucruri: că Laura Codruța Kovesi are o experiență de luptă sub presiune, în condiții foarte dificile, la nivel înalt, pe care onorabilul altfel candidat francez nu o are, de aceea au considerat-o mai potrivită. 

În al doilea rând, mai important, au înțeles din tot ce s-a întmplat în sală ieri atacul din partea reprezentanților puterii din România la adresa Laurei Codruța Kovesi nu este numai împotriva d-nei Kovesi - și nici măcar în primul rând împotriva d-nei Kovesi -, ci împotriva Uniunii Europene, împotriva structurilor europene, venind în consonanță cu toate acțiunile de felul acesta ale puterii de la București de până acum”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Întrebat ce înseamnă acest vot pentru România, Cristian Tudor Popescu a răspuns: „Care Românie? În momentul asta avem cel puțin două Românii. Avem niște români care o insultă din toate pozițiile pe d-na Kovesi, care mai nou, sub conducerea ideologului de la Belgrad, dl Ghiță (Sebastian Ghiță, n.r.), e decretată dna Kovesi ca fiind reprezentanta conspirației europene la nivel înalt împotriva României. Ăsta e pasul următor, dacă Europa a acceptat-o pe d-na Kovesi, atunci ea este trădătoare de țară și complice cu această conspirație a Europei împotriva României.

Și există și alți români care consideră că d-na Kovesi, prin propriile puteri, făcând față unor atacuri îngrozitoare din partea propriului guvern, așa cum au spus parlamentarii europeni, a reușit să se impună în această bătălie și a reprezentat România cu cinste. Sunt cei care se simt mândri că sunt români împreună cu d-na Kovesi. În acest moment nu sunt reconciliabile aceste două Românii”, a mai spus jurnalistul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Polonia a aderat la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

Partenerii noștri