Live

CSM îi acuză pe Drulă și Ghinea că prin atacurile la adresa procurorului-șef Marius Voineag au prejudiciat imaginea DNA

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Consiliul Superior al Magistraturii îi ia apărarea șefului DNA, Marius Voineag, în fața declarațiilor făcute de liderii USR Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, ale căror afirmații la adresa procurorului-șef al Direcției Anticorupție „sunt cert de natură să influențeze negativ și nejustificat opinia publică în legătură cu modalitatea în care procurorul își exercită profesia”.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost sesizată cu privire la apariția în spațiul public (presă și social media) a mai multor declarații ale unor lideri USR, în special Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, prin care procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, „era ținta unor afirmații deosebit de grave, de natură să afecteze reputația acestuia, și, pe cale de consecință, încrederea publică în instituția pe care o conduce”, se arată într-un comunicat CSM remis joi.

Secția pentru procurori a CSM a cerut Inspecției Judiciare să facă verificări în acest caz, concluzia IJ fiind că „afirmațiile, fără suport în realitate, sunt cert de natură să influențeze negativ și nejustificat opinia publică în legătură cu modalitatea în care procurorul își exercită profesia, atrăgând neîncrederea cetățenilor în capacitatea profesională sau corectitudinea magistratului”.

„Maniera de exprimare și limbajul utilizat au fost, în realitate, menite să inducă imaginea unui procuror care nu îndeplinește condițiile de ocupare a funcției din perspectiva calităților profesionale și care are misiunea de a distruge instituția pe care o conduce. Aceste alegații sunt de natură să depășească imaginea proprie a conducătorului instituției și să afecteze, prin raportare la managementul acestuia, întreaga activitate a Direcției Naționale Anticorupție, considerat unul dintre cei mai vizibili actori ai sistemului judiciar.

Secția pentru procurori a luat act de toate aceste alegații și, analizând, a decis că limbajul utilizat de cei doi membri ai partidului politic, precum și acuzațiile aduse nu pot justifica în nici un moment legitimitatea unui eventual interes public. Mai mult, Secția a constatat că așa-zisa dezbatere publică a excedat deseori o potențială analiză a activității manageriale a domnului procuror-șef și a vizat exclusiv persoana acestuia, fapt de natură să afecteze nu doar reputația profesională sau personală, ci și demnitatea acestuia.

Luând în considerare toate aceste aspecte, în ședința din data de 14 martie 2024 Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis apărarea reputaţiei profesionale a domnului Marius Voineag, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupţie, precum și a independenței procurorilor din cadrul acestei direcții specializate, în ansamblu”, se mai arată în comunicatul CSM.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Cătălin Drulă după ce PSD s-a retras de la masa negocierilor: „E cel mai jos gest politic după Revoluție”

Ce spune Cristian Ghinea despre o candidatură a lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale

USR solicită publicarea execuției bugetare. „Trebuie să putem lua decizii corecte pentru 2025”

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Partenerii noștri