Live

Criminolog, despre cazul fetei de 15 ani însărcinată şi biciuită de iubit: "Aici avem o formă a sindromului Stockholm"

Data publicării:
Minoră însărcinată bătută cu biciul de concubin Foto: captură video

Ancheta derulată în ultimele două zile în cazul fetei de 15 ani, însărcinată, bătută cu biciul de iubit, în timp ce mama filma, a scos la iveală o adevărată dramă mai degrabă medievală.

O adolescentă însărcinată în luna a cincea, din judeţul Suceava, a fost bătută cu biciul de iubitul ei de 19 ani.

Filmarea ar fi fost făcută chiar de mama victimei. Fata de 15 ani era pusă să stea în genunchi, biciuită și apoi lovită cu pumnii.

Poliția a făcut cercetări și a trasmis că de fapt ar fi fost vorba de o joacă. S-a deschis totuși dosar penal pentru violențe și acte sexuale cu minori.

Nici fata, nici mama care filma, nu au vrut să facă plângere împotriva agresorului.

Direcția pentru Protecția Copilului a anunțat că va încerca să o convingă pe fată să se mute într-un centru.

Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava a, a declarat la Digi24 că imaginile au fost filmate în ianuarie 2020 şi postate pe o retea de socializare vineri.

Poliţia a identificat locaţia, a audiat victimele, autorul şi martorii.

Agresoul a fost audiat şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, în ciuda opoziţiei tinerei şi a mamei acesteia, care nu au depus plângere penală.

„Au fost două zile de ancheta care au scos la iveală o adevărată telenovelă, fată la 15 ani însărcinată, condiţie socială deosebită, în care propriii părinţi încearcă să acopere această tragedie. Colegii de la Protecţia Copilului au mers acolo şi azi, mâine vor consilia victima pentru a le conştientiza pe ea si pe mama că acolo nu are un mediu de dezvoltare, mama e aparţinător şi întreţinător legal, dar noi trebuie să facem eforturi pentru a-i conştientiza de pericolele la care se expun.

Ieri am vorbit şi cu Avocatul Poporului de la Suceava, vom încerca în cazul unui eşec pe linia consilierii să mergem pe ordonanţă preşedinţială, încât situaţia să se rezolve chiar împotriva voinţei victimei”, a declarat Epureanu.

Promiscuitatea, lipsa de educaţie, moralitatea scăzută, toate duc la scene parcă aduse din Evul Mediu. Întreaga societate ar trebui să ia atitudine când are cunoştinţă de astfel de situaţii. Aici avem o formă a sindromului Stockholm. Fata refuza să declare poliţiei că a fost bătută, maltratată. Mama pactiza cu agresorul. De teamă că cine ştie ce se întâmplă. Aici trebuie comunităţii, celor cu astfel de probleme, că se pot adresa autorităţilor”, a explicat la Digi24 Dan Antonescu, specialist criminolog.

România este țara cu cele mai multe mame minore din Europa. Mai mult, la noi, femeile se tem să depună plângeri împotriva celor care le abuzează. Legea care prevede introducerea brățărilor electronice de supraveghere pentru agresori așteaptă votul parlamentarilor de trei ani.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Tânărul care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani la o petrecere din Suceava a fost arestat preventiv. Decizia nu este definitivă

Tragedie la o petrecere din județul Suceava. Un băiat de 18 ani a murit după ce a fost înjunghiat de un alt tânăr

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

Partenerii noștri