Live

Criminala de la metrou rămâne în arest, după ce contestația ei a fost respinsă

Data publicării:

Mandat de arestare prelungit în cazul femeii acuzate de omor şi tentativă de omor după ce a împins o tânără pe linia staţiei de metrou Dristor 1 din Capitală.

Contestaţia depusă de inculpată a fost respinsă de magistraţii Tribunalului Bucureşti, iar decizia de arestare este definitivă.

Pe 12 decembrie anul trecut, suspecta în vârstă de 36 de ani a împins în faţa metroului o tânără, iar când aceasta a vrut să se salveze şi să ajungă din nou pe peron, a fost lovită cu piciorul şi a căzut în faţa trenului. Tânăra a murit. 

 

Potrivit unor surse judiciare, Magdalena Şerban le-a spus judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, când s-a discutat cererea de arestare preventivă, că a avut o viaţă lipsită de hrană şi adăpost, notează Agerpres.

De asemenea, ea a deschis mai multe procese pentru malpraxis deoarece avea probleme medicale, însă aceste procese nu s-au finalizat. Femeia ar mai fi spus că, din aceste motive, a avut o 'disperare' şi o 'decădere', datorită unei "lipse de speranţă".

Conform surselor, Magdalena Şerban a mai spus că este nevinovată.

În legătură cu incidentul din staţia Dristor, femeia susţine că a fost deranjată de muzica pe care tânăra o asculta la căşti, ar fi intrat într-o „altercaţie” şi "îmbrânceală" cu aceasta şi nu recunoaşte că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul, aşa cum apare pe camerele de supraveghere.

"Dacă toată lumea care are altercaţii la metrou ar fi dusă la arest, unde am ajunge?", le-ar fi spus femeia judecătorilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav la metrou. Circulație afectată între staţiile Gara de Nord 1 - Obor şi Dristor 2 –Iancului, din cauza unei şine rupte

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Franţa ezită să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Reacția Iranului după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu

Partenerii noștri