Live

Codruț Sereș, eliberat condiţionat: Viața în pușcărie nu este ușoară

Data actualizării: Data publicării:

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş, a ieşit în urmă cu puţin timp din penitenciarul unde a fost închis în ultimii trei ani. El a fost condamnat în dosarul privatizărilor strategice şi trebuia să stea în celulă peste patru ani şi jumătate, dar pentru că între timp a mai primit o sentinţă în altă anchetă a cerut contopirea pedepselor, a rămas cu cea mai mare, şi acum a fost eliberat condiţionat.

Codruţ Sereş mai avea o condamnare definitivă de patru ani închisoare în dosarul Hidroelectrica.

„A fost o perioadă lungă, a fost o perioadă grea. Din respect pentru colegii pe care i-am lăsat încă aici, nu o să intru în detalii, dar viaţa în puşcărie nu este una uşoară, este una grea, iar gândurile sunt gânduri bune”, a declarat Codruţ Sereş la ieşirea din Penitenciarul Jilava.

Întrebat dacă dosarul său a fost făcut la comandă, el a spus: „E târziu, poţi să ierţi, nu poţi să uiţi lucrurile. Despre dosar, poate cu altă ocazie, că aşa, în trei minute la poarta Jilavei, este greu de intrat în toate detaliile. Am să vă spun doar atât. În urmă cu două zile, Ziarul Financiar publica o listă cu privatizările şi cu vânzările de societăţi mai mari cu un miliard din România. Şi pe locul patru era privatizarea Electrica Muntenia Sud către compania Enel. Eu nu am ce să-mi reproşez”.

În ianuarie 2015, foştii miniştri Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi la 4 ani şi 8 luni închisoare şi, respectiv, 4 ani, în dosarul privatizărilor strategice.

Zsolt Nagy a fost eliberat şi el condiţionat în octombrie 2017.

Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru aderare la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete.

Acuzaţiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii SA.

De asemenea, ei au fost acuzaţi şi în legătură cu adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la Romtelecom.

Surse: Digi24, Agerpres.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Adrian Cioroianu, inculpat după ce a dezvăluit pe internet subiectul unei investigații de presă. Șercan: „Suntem efectiv singuri”

Dosarul Revoluției a fost trimis a treia oară înapoi la Parchet: „Dacă era instrumentat corect, criminalii puteau fi la pușcărie”

Incendiu în Spitalul Penitenciar Poarta Albă din Constanța, după ce un pacient și-a dat foc

Partenerii noștri