Live

Codruţ Olaru: CSM, IJ şi ICCJ au încheiat protocoale de cooperare cu SRI

Data actualizării: Data publicării:

Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat procoale de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii, a declarat vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, în şedinţa de plen.

Potrivit acestuia, în urma solicitărilor transmise instituţiilor judiciare, după cum s-a decis la ultima şedinţă de plen a CSM, Instanța Supremă, Inspecţia Judiciară şi Ministerul Public au transmis că au încheiat protocoale cu SRI. El a precizat că şi la nivelul CSM a fost încheiat un protocol cu SRI, însă acesta a fost anulat în 2017.

„Am primit corespondenţă cu entităţi din sistemul judiciar după cum urmează: Parchetul de pe lângă ICCJ, ICCJ, IJ, şi la nivelul CSM a fost încheiat un astfel de protocol denunţat în 2017 la iniţiativa tuturor membrilor Consiliului. Toate celelalte entităţi din sistemul judiciar, în perioada 2005-2018 nu au încheiat astfel de protocoale. Tot ce am primit la această dată, nu sunt ataşate protocoalele în forma scrisă. Toată situaţia a vizat doar o corespondenţă minimală”, a declarat Codruţ Olaru.

Olaru a adăugat că protocolale nu au fost ataşate fiindcă sunt clasificate, însă le-a cerut membrilor CSM să analizeze protocoalele la nivelul fiecărei instituţii.

„Obiectul punctual al acestor protocale, dat fiind faptul că vorbim despre o corespondenţă clasificată, nu a fost ataşat, astfel că membrilor le adresez rugămintea ca, la nivelul instituţiilor, să analizeze punctual această corespondenţă. Cred că ar trebui să ne menţinem punctul de vedere, să insistăm să primim toate aceste protocoale şi să le discutăm”, a spus Olaru.

La rândul ei, preşedintele CSM, Simona Marcu, a adresat plenului propunerea de a transmite instituţiilor care au încheiat protocolale cu structurile de informaţii solicitări de a analiza în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a începe desecretizarea protocoalelor.

„Consiliului nu i-au fost transmise aceste documente în materialitatea lor, nu putem să exprimăm alte concluzii. Multe dintre protocoale nu mai sunt valabile. Chiar şi cei care avem acces la documente clasificate, avem nevoie să fie declasificate, propun plenului să transmită solicitări instituţiilor care au încheiat aceste protocoale să analizeze în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a demara desecretizarea acestor protocoale”, a spus Marcu.

Potrivit acesteia, procurorul general Augustin Lazăr - care nu participă la şedinţă - a solicitat amânarea dezbaterilor pe această temă.

Şedinţa de plen a CSM continuă, însă, în sistem videoconferinţă cu Uniunea Judecătorilor.

În şedinţa Plenului CSM din 20 martie s-a decis, printre altele, transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informaţii, începând cu data 1 ianuarie 2005.

Serviciul Român de Informaţii a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA.

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Faptul că am ajuns să anulăm alegeri a fost un eşec al unor instituţii. Nu e admisibil ca domnul Greblă să mai conducă AEP

Cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu poate fi rejudecat. Torționarii acestuia fuseseră achitați

Elena Udrea rămâne după gratii. ÎCCJ a respins cererea fostei ministre de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”

Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI. Judecătorii au declarat-o incompatibilă. Reacția fostei primărițe

Partenerii noștri