Live

CNSAS solicită preluarea documentelor SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate

Data publicării:

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei în scopul preluării dosarelor/documentelor din fondul SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate, precum şi o întâlnire la nivel înalt între CNSAS şi SRI, în vederea predării integrale a fondurilor de arhivă şi realizării unei situaţii cu magistraţii din evidenţele create de fosta Securitate.

Decizia a fost luată în urma dezbaterilor din şedinţa de marţi a Colegiului CNSAS.

„Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii a CNSAS va realiza un studiu referitor la relaţia judecători - procurori - organele fostei Securităţi până în 1989, în completarea volumului cercetătorului CNSAS, Iuliu Crăcană, 'Dreptul în slujba puterii. Justiţia în regimul comunist din România (1944-1958)'. În cadrul studiului va fi evidenţiată o temă dedicată cazurilor de ofiţeri ai fostei Securităţi pentru care era asigurată intrarea la Facultatea de Drept pe locuri rezervate, fără admitere”, se arată într-un comunicat al CNSAS.

De asemenea, Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, în colaborare cu Direcţia Investigaţii şi Direcţia Juridică, va realiza un studiu-sinteză pe relaţia Miliţie-Securitate.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Faptul că am ajuns să anulăm alegeri a fost un eşec al unor instituţii. Nu e admisibil ca domnul Greblă să mai conducă AEP

Schimbare radicală în politica externă a Suediei: „Avem responsabilitatea deplină de a apăra interesele suedeze”

Proiectele USR privind reformarea serviciilor de informații au trecut de Camera Deputaților. Care sunt schimbările propuse

Eduard Hellvig, precizări despre alegerile prezidențiale din 2025 și noul Guvern pro-european. „Nu candidez pentru nicio funcție”

Partenerii noștri