Cei patru candidaţi la şefia DNA susţin interviul la Ministerul Justiţiei
Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - procurorii DNA Marius Iacob, Florentina Mirică, Elena Grecu şi Cristian Lazăr de la Parchetul instanţei supreme - susţin, începând de joi, interviul cu ministrul Justiţiei.
Tudorel Toader declara marţi că este foarte posibil ca niciunul dintre cei patru candidaţi să nu se califice şi atunci să fie reluată procedura de selecţie. De asemenea, ministru a spus că nu este obligatoriu ca viitorul şef al DNA să provină din instituţie, precizează News.ro.
Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA sunt procurorii Florentina Mirică, Aurel Cristian Lazăr, Marius Constantin Iacob şi Camelia Elena Grecu.
Cine este Florentina Mirică
Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), este primul procuror care şi-a depus candidatura la conducerea DNA, luni dimineaţă.
Mirică instrumentează dosarul CNAS, în care sunt vizaţi 90 de funcţionari ai Casei de Asigurări de Sănătate, oameni de afaceri şi firme din domeniul îngrijirii la domiciliu. De asemenea, a instrumentat dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu fostul vicepremier Gabriel Oprea şi mai multi ofiţeri superiori din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).
În 11 mai 2016, fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosite de Oprea. În acelaşi dosar sunt judecaţi foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul în dosar fiind de 410.000 de lei.
Totodată, Mirică a instrumentat mai multe dosare mediatizate, între care cel al judecătorului Stan Mustaţă sau al omului de afaceri Dinel Staicu.
În plus, Florentina Mirică s-a numărat printre sutele de procurori care în urmă cu două luni au semnat o scrisoare deschisă prin care cereau respectarea independenţei justiţiei.
În 2014, Florentina Mirică a fost numită de Laura Codruţa Kovesi la conducerea Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA.
Florentina Mirică deţine jumătate dintr-un teren extravilan de 2500 de metri pătraţi şi tot jumătate dintr-un teren intravilan de 2500 de metri pătraţi, în comuna dâmboviţeană Cobia. Terenurile au fost cumpărate în anul 2005 împreună cu Alexandru Mirică. Conform celei mai recente declaraţii de avere, Florentina Mirică are şi un apartament în Bucureşti, din 1997, de 50 de metri pătraţi, şi deţine împreună cu Alexandru Mirică o casă de vacanţă în Cobia, de 140 de metri pătraţi, din 2006. De asemenea, deţine un autoturism Skoda din 2011, achiziţionat în leasing, finalizat în 2016 şi o Mazda CX3 DIN 2015, tot în leasing. Florentina Mirică are un credit la Unicredit Leasing Corporation IFN, de 15.000 de euro, scadent în 2020.
În ultimul an fiscal, Florentina Mirică a avut o indemnizaţie de procuror de aproape 210.500 de lei.
Cine este Marius Iacob
Cel de-al doilea procuror care şi-a depus luni candidatura pentru conducerea DNA este procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob.
Marius Iacob, fostul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi atât la DNA, cât şi la Parchetul General, este vizat de două acţiuni disciplinare declanşate de Inspecţia Judiciară.
Într-unul dintre dosare, Iacob este acuzat de Inspecţia Judiciară că a încălcat mai multe dispoziţii, delegând un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA în procesul civil având ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA. El ar urma să fie audiat în Secţia pentru procurori în materie disciplinară în 5 septembrie.
În cel de-al doilea dosar, Marius Iacob este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară alături de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, pentru "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală".
Marius Iacob este procuror şef adjunct al DNA din iunie 2013.
Anterior, Iacob a condus Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în perioada iunie 2011 - octombrie 2012 a fost prim-adjunct al procurorului general al României.
În perioada 1994 - 1997, Iacob a fost procuror criminalist la Parchetul Judecătoriei Sector 6, apoi a lucrat la Parchetul Tribunalului Bucureşti până în 2003, când a fost numit prim-procuror adjunct, funcţie pe care a ocupat-o până în 2006, cu o întrerupere în perioada 30 mai 2005 – 20 februarie 2006, când a fost director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Marius Iacob a instrumentat dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a coordonat ancheta DNA în cazul Colectiv, dar şi dosarul avocatei Elodia Ghinescu.
Marius Iacob deţine un apartament în Bucureşti, de 75 de metri pătraţi, cumpărat în 2006 şi are şi o suprafaţa de teren intravilan aferentă apartamentului respectiv. Conform celei mai recente declaraţii de avere, Marius Iacob are un autoturism Dacia Logan, fabricat în 2011, cumpărat în 2014 cu 4.400 de euro şi un Jeep Wrangler Unlimited, fabricat în 2012, cumpărat în luna mai a acestui an cu 26.500 de euro. În luna mai a acestui an, Marius Iacob a vândut un autoturism Subaru Forester cu 5.000 de euro. El a contractat un credit la Bancpost în mai 2018 de aproximativ 21.000 de euro,scadent în 2023.
În ultimul an fiscal, Marius Iacob a încasat de la DNA un venit de 247.000 de lei, iar de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor a primit 2.280 de lei, reprezentând venituri din restanţe salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti.
Cine este Cristian Lazăr
Procurorul Cristian Lazăr ocupă, din noiembrie 2015, postul de adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Lazăr a anchetat dosarul ”Închisoarilor CIA pe teritoriul României”. De asemenea, a instrumentat dosarul de plagiat al lui Victor Ponta şi a dispus neînceperea urmăririi penale.
Cristian Lazăr are un apartament în Timişoara, de 60 de metri pătraţi, cumpărat în 2014, şi două autoturisme Ford, unul fabricat în 2011 şi celălalt în 2017. Conform celei mai recente declaraţii de avere, nu are terenuri, bijuterii sau obiecte de artă, plasamente sau alte investiţii, care depăşesc 5.000 de euro. Cristian Lazăr a vândut în acest an un autoturism cu suma de 3.000 de euro. El are două credite, unul la Raiffaisen Bank, contract în 2014, în valoare de aproape 200.000 de lei, scadent în 2034 şi celălalt la ING Bank, contractat în acest an, de 90.000 de lei, scadent în 2023.
Cristian Lazăr a câştigat în ultimul an fiscal din salariul de procuror şef adjunct aproape 200.000 de lei, în timp ce soţia sa a încasat 15.412 lei în calitate de jurist la Aeroportul Internaţional Timişoara şi aproape 4.000 de lei indemnizaţia pentru creşterea copilului. Totodată, în declaraţia sa de avere este trecută şi alocaţia pentru cei doi copii, în valoare de 1.000 pentru fiecare.
Cine este Elena Grecu
Elena Grecu a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa între 2010-2016, având două mandate în fruntea acestei instituţii.
Din 26 martie 2016, Elena Grecu a fost delegată procuror-şef la Secţia judiciară penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală, mandatul său fiind până la 25 septembrie 2018.
Conform celei mai recente declaraţii de avere, Elena Grecu deţine un teren intravilan în Eforie Nord, de 150 de metri pătraţi, achiziţionat în 2004 printr-un contract de vânzare cumpărare, iar în 2014 a mai moştenit părţi din două terenuri intravilane, unul în Techirghiol şi celălalt în Eforie Nord, dar şi dintr-un teren agricol tot din Techirghiol. De asemenea, Elena Grecu are o casă în Eforie Nord, de 99 de metri pătraţi, cumpărată în 2004, iar în 2014 a moştenit părţi dintr-o altă casă din Eforie Nord. Elena Grecu mai deţine şi două autoturisme Toyota, unul achiziţionat în 2008, iar celălalt în 2017. În acest an Elena Grecu a contractat de la Cetelem un credit în valoare de 128.765 de lei, scadent în februarie 2023.
În ultimul an fiscal, Elena Grecu a avut un salariu de 220.000 de lei de la DNA.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News