Ce spune avocatul lui Mircea Cosma despre rejudecarea procesului
Punct şi de la capăt în procesul în care Vlad Cosma, fost deputat PSD, şi tatăl său, Mircea Cosma, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, au fost acuzaţi de corupţie. Magistraţii Înaltei Curți au decis astăzi rejudecarea dosarului, după ce au amânat sentinţa de trei ori. Prima instanţă i-a condamnat pe cei doi la 5, respectiv, 8 ani de închisoare, pentru corupţie.
Concertele anului 2025: Justin Timberlake vine prima dată în România, Andre Rieu revine la Cluj
Culisele aderării României la spațiul Schengen. Predoiu: A contat schimbarea fundamentală a abordării noastre
Ministrul Predoiu vrea să schimbe „rapid” vârsta de pensionare a polițiștilor: „Este o lege proastă, o invitație la pensie”
Cum s-a văzut aurora boreală pe cerul României în prima zi a anului 2025
FBI analizează legătura între explozia din Nevada și atacul din New Orleans. Ce le-a atras atenția anchetatorilor
Un marocan a intrat cu maşina în vitrina unei benzinării din Timișoara, după ce a încurcat frâna cu acceleraţia
Câți kilometri de autostradă și drum expres au fost inaugurați în 2024 și ce promit autoritățile pentru acest an
Benzina și călătoria cu metroul se scumpesc de la 1 ianuarie. Guvernul Ciolacu reintroduce „taxa pe stâlp”
Protest uriaș la Istanbul: Milioane de oameni au ieșit în stradă pentru Palestina, condamnând atacurile israeliene din Gaza
„Consider că este o soluție corectă, temeinică și legală și morală. Grave neregularități procesuale. Neexistența stickului la așa zise înscrisuri care emană de la un martor. De fapt nu emană de la nimeni din cauză. Discutăm de alte nulități la percheziția informatică. La baza și susținerea rechizitoriului s-a aflat acel stick fantomă care a fost, nu a fost, de fapt nu există. Și descărcarea așa-zis ipotetică de pe el a 258 de înscrisuri care ar fi descris circuitul infracțional în cauză”, spune Horia Miclescu, avocatul lui Mircea Cosma.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News