Ce onorariu are avocatul lui Gheorghe Dincă, pe toată perioada procesului
Avocatul Bogdan Alexandru, apărătorul numit din oficiu al lui Gheorghe Dincă, primește 600 de lei, indiferent cât timp va dura procesul, suma fixă putând fi cel mult dublată dacă un judecător va considera acest lucru. Onorariul minim pe timpul urmăririi penale este de 300 de ei.
Avocaţii din oficiu primesc un onorariu minim de 313 de lei, impozabil, astfel că un apărător din oficiu rămâne, în mână cu 300 de lei. Această sumă este acordată în baza unui protocolul încheiat între Uniunea Barourilor din România, Ministerul Justiţiei şi Parchet, potrivit MEDIAFAX.
Pentru cazul lui Gheorghe Dincă, fiind vorba de urmărire penală desfășurată și pe timpul nopții, avocatul Bogdan Alexandru va primi o sumă mai mare, respectiv 800 de lei, până la trimiterea în judecată a dosarului.
„În cazul unei urmăriri penale, onorariul este, conform protocolului, de 1.254 de lei. Suma este impozabilă. La final se ajunge la 800 de lei. Este această sumă pentru că se acordă un spor de noapte de 100%. În cazul în care voi reprezenta clientul în instanţă, pe toată perioada procesului, care poate dura câteva luni sau câţiva ani, suma este la jumătatea celei pentru urmărirea penală. Cei 600 de lei se vor da pentru întreaga perioadă şi sunt impozitaţi”, a declarat, avocatul Bogdan Alexandru, potrivit sursei citate.
Avocatul poate face cerere de suplinire a acestei sume, iar dacă cererea este aprobată de judecător, un apărător din oficiu poate primi cel mult dublul sumei, adică 1.200 de lei.
Onorariile apărătorilor din oficiu au fost majorate anul acesta cu 130%, anterior fiind mult mai mici.
Editor web: Cristina Tudor
Citiți și:
Noi detalii despre crimele din Caracal. Luiza ar fi fost omorâtă în ziua răpirii
Crimele de la Caracal: șeful STS a demisionat. Reacția președintelui Klaus Iohannis
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News