CCR: Hotărârea Parlamentului de încuviințare a primei stări de alertă a fost neconstituțională
Magistrații Curții Constituționale a României (CCR) au admis, miercuri, sesizarea făcută de 50 de parlamentari AUR și PSD și au constatat că hotărârea de încuviințare a stării de alertă din luna mai 2020, după ieșirea din starea de urgență, este neconstituțională, potrivit Mediafax.
Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis, miercuri, sesizarea formulată de 50 de parlamentari – deputați neafiliați și membri ai Grupurilor parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Pentru pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituționalitatea art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Întrucât aceste din urmă dispoziții legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituționale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, a reținut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăși neconstituțională, fiind lipsită de fundament constituțional”, transmit judecătorii CCR.
Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice și rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.
„Hotărârea Guvernului nr.394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituțională nu are competența a se pronunța, fiind adoptată în executarea art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, iar prezenta decizie a Curții vizează exclusiv modificările și completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020”, explică CCR motivele pentru care HG nr. 394/2020 rămâne în vigoare.
România a fost până pe 15 mai 2020 în stare de urgență, pentru 2 luni, după care s-a intrat în stare de alertă, situație prelungită până în prezent.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News