Live

Cătălin Predoiu: Alina Bica e în Spania, dacă nu mă înșel. Ministerul va începe procedurile de extrădare

Data publicării:
Alina Bica. Foto: Agerpres

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, spune că ministerul va demara toate procedurile necesare extrădării Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT, dată în urmărire internațională pentru a executa o pedeapsă de 4 ani de închisoare. El spune că, din ceea ce știe, Bica se află în Spania.

Ieri (miercuri, n.r) am aflat vestea privind decizia în cazul fostului secretar de stat Bica. Nu am niciun alt semnal oficial, Ministerul Justiției își exercită atribuțiile indiferent de persoană. Dacă nu mă înșel, e într-o țară europeană. În Spania parcă, nu? Dacă e pe teritoriul unui stat european, funcționează reglementările necesare ca Ministerul Justiției să facă proceduri de extrădare. Ne vom exercita atribuțiile indiferent de ce persoană este vorba”, a spus Cătălin Predoiu.

Alina Bica a fost secretar de stat în perioada mandatelor deţinute la Ministerul Justiţiei de Cătălin Predoiu.

Într-o notă strict personală, deși nu e cazul, nu pot decât să regret această situație”, completează ministrul Justiției.

Poliția Română a dat-o în urmărire pe fosta șefă DIICOT, după ce instanța supremă i-a respins apelul, aceasta rămânând cu pedeapsa 4 ani de închisoare cu executare. Fotografia și detaliile despre Alina Bica au fost publicate pe site-ul Poliției.

Editor web: M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Culisele aderării României la spațiul Schengen. Predoiu: A contat schimbarea fundamentală a abordării noastre

Predoiu cere dotarea MAI cu tehnologie modernă, în ciuda austerității anunțate de Guvern: Zona de siguranță publică devine critică

Un turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, a fost prins cu două pistoale la el

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Partenerii noștri