Live

Capii unei rețele de trafic de migranți, prinși de DIICOT

Data actualizării: Data publicării:

Lovitură a procurorilor DIICOT! Anchetatorii au reușit să prindă în Vama Nadlac capii unei rețele de traficanţi de refugiaţi, conduse de un cetăţean pakistanez și din care făceau parte şi 15 români. Pentru trecerea refugiaţilor peste graniţă membrii reţelei au fost ajutaţi şi de mai mulţi poliţişti de frontieră care ar fi luat mită. 

Din probele procurorilor rezultă faptul că cel puţin 163 de migranţi au fost transportaţi ilegal pe rutele Bulgaria/Serbia/Cipru - România - Ungaria - Austria - Germania/Italia/Slovenia.

Cea mai importantă lovitură a procurorilor a fost prinderea traficanţilor în vama Nădlac în momentul în care au ascuns nu mai puţin de 111 refugiaţi într-un tir.

Astfel, anchetatorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a nouă persoane: Timiș Istrate, Burfete Cristian, Ștefanache Robert Iulian, Mihali Cristian, Șerezan Vasile, Mihali Ilie Daniel, Grec Ștefan, Ștețco Iulian Dumitru și Grec Petrea pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranți. „Faţă de inculpatul BOZGA IOAN DACIAN, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus măsura preventivă a controlului judiciar”, precizează anchetatorii.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna martie 2017 până la sfârșitul  lunii iunie 2017,  cetăţeanul pakistanez  AHMAD KHAN SAEED  și inculpatul  TIMIȘ ISTRATE, în calitate de lideri, au iniţiat şi constituit pe teritoriul României,  împreună cu suspectul B. L. V., în calitate de membru executant, un grup infracţional organizat sprijinit pe teritoriul României de cel puțin 15 alte persoane (cetățeni români)”, precizează procurorii DIICOT.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că cel puțin în perioada februarie - aprilie 2017, grupul infracțional organizat a îndrumat, transportat, transferat şi adăpostit mai multe persoane cetățeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obține foloase patrimoniale. Astfel, în perioada 19-21.04.2017, membrii grupului infracţional organizat au transportat, transferat şi adăpostit pe raza judeţelor Timiş şi Arad, un număr de cel puţin 111 persoane – cetăţeni străini (în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil), în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obține foloase patrimoniale. În data de 21.04.2017, la punctul de frontieră Nădlac II, s-a prezentat conducătorul auto al unui ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă care a prezentat documente de transport în vederea trecerii frontierei de stat a României pe ruta Ungaria – Austria. Cu ocazia controlului efectuat în interiorul tir-ului de către poliţia de frontieră, s-a identificat că marfa indicată în documentele de transport era inexistentă, însă în interiorul tir-ului se aflau un număr de 111 cetăţeni străini, adulţi şi minori (diverse naţionalităţi printre care irakieni, sirieni, afgani, indeni şi pakistanezi - în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil)”, mai arată procurorii.

Potrivit DIICOT, grupul infracţional organizat „este sprijinit de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi care în baza unei înţelegeri anterioare cu liderii grupului infracţional organizat permit trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria a autovehiculelor/tir-urilor (în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen)”.

„A mai rezulat că lucrători de poliţie din cadrul cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au acceptat din partea liderilor grupului infracţional organizat promisiunea primirii unor sume de bani/primirea unor sume de bani, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu.În cauză există suspiciuni cu privire la faptul că liderii grupului infracţional organizat au promis şi dat sume de bani lucrătorilor de poliţie din cadrul cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu, în scopul de a nu fi controlate mijloacele de transport (controlate de către liderii grupului infracţional organizat şi în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen) ce se prezintă în punctul de frontieră astfel încât să fie permisă trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria”, mai arată procurorii în rechizitoriu.

„În realizarea scopului grupului infracțional organizat astfel constituit și organizat pe teritoriul României, au fost comise 14 infracțiuni de trafic de migranți și respectiv 6 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți de către membrii grupului infracțional organizat, precum și de către membrii care au sprijinit acest grup infracțional organizat, sub forme diferite de participație penală, prin modalități alternative de îndrumare, călăuzire, transportare, transferare a migranților, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României și în vederea obținerii direct sau indirect de foloase patrimoniale”, precizează anchetatorii.

„Astfel, la data de 16/17.03.2017 a fost depistat pe teritoriul Austriei un grup de migranți, la data de 21.04.2017 a fost depistat în punctul de frontieră Nădlac II un tir ce transporta 111 migranți ce intenționau a ajunge în Austria, în data de 2/3.05.2017 a fost depistat în apropierea punctului de trece româno-ungar un grup de 17 migranți,  în data de 10/11.05.2017 a fost trecut fraudulos frontiera româno-ungară un grup de cel puțin 10 migranți, din care au fost depistați un număr de 5 migranți, în data de 25/26.05.2017 a fost trecut fraudulos un grup de 8 migranți, în data de 30/31.05.2017 a fost trecut fraudulos un grup format din cel puțin 10 migranți ce au fost transportați fraudulos până în Austria”, subliniază DIICOT.

În acest sens, luni au fost efectuate 18 percheziții domiciliare în județele Maramureș, Arad, Timiș și Bihor.  Pe teritoriul Austriei  au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, iar cetăţeanul pakistanez AHMAD KHAN SAEED fiind reținut și ulterior arestat.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Precizările DIICOT:

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.

Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între  autorităţile judiciare din Romania, Austria şi Slovenia.

Activitățile au fost coordonate în cadrul unui centru de comandă realizat la nivelul Eurojust.

Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.

Activităţile investigative au beneficiat de sprijinul EUROPOL.

Activitățile s-au desfășurat cu sprjinul Direcției Operațiuni Speciale, precum și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea

Karl Nehammer anunță începerea negocierilor pentru coaliția de guvernare. Ce plan are cancelarul austriac

Mai multe țări din Europa cumpără gaze ieftine de la Gazprom, după ce Rusia a întrerupt livrările către Austria

Partenerii noștri