Camera Deputaților: Cei care au fost timp de 10 ani procuror sau judecător nu se mai pot reîntoarce în magistratură fără concurs
Persoanele care au ocupat timp de zece ani funcția de procuror sau judecător nu se mai pot reîntoarce în magistratură fără concurs. Un proiect al USR PLUS, care elimină această posibilitate, a fost adoptat miercuri, de Camera Deputaților.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul USR PLUS care elimină posibilitatea reîntoarcerii fără concurs în magistratură pentru persoanele care au ocupat o perioadă de minimum 10 ani funcția de procuror sau de judecător. Proiectul merge în dezbatere la Senat.
Potrivit inițiatorilor, readmiterea fără concurs nu respecta criterii obiective, de competență, pentru selecția magistraților. În plus, arată proiectul, s-a văzut că permitea unor persoane reîntoarcerea în magistratură doar pentru a putea beneficia de pensia specială.
„Proiectul elimină una dintre modalitățile de readmitere în magistratură și anume cea care se realiza fără concurs, pentru persoanele care au ocupat o perioadă de minimum 10 ani funcția de procuror sau de judecător. Această modalitate de admitere este nepotrivită din două perspective: 1. nu respectă niște criterii obiective și de competență pentru selecția magistraților; 2. a fost folosită de unele persoane doar pentru a beneficia de pensia de magistrat, persoanele în cauză pensionându-se la scurt timp după readmiterea în magistratură, ceea ce este absolut inadmisibil”, precizează deputatul USR PLUS Silviu Dehelean.
Sute de cereri de transfer vor fi deblocate
Proiectul USR PLUS adoptat miercuri deblochează și transferurile magistraților, punând în acord Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor cu ultimele decizii ale Curții Constituționale
„Trebuie să avem în vedere că ultima sesiune de transferuri de magistrați s-a desfășurat în luna martie 2020, deși există sute de cereri de transfer. Practic, prin modificarea legislativă revenim la normalitate în ceea ce privește normalizarea raporturilor de muncă ale magistratului cu situația sa personală”, mai declară deputatul USR PLUS Silviu Dehelean.
„Prin Decizia Curții Constituționale nr. 454 pronunțată în iunie 2020, procedura de transfer al magistraților a fost declară neconstituțională, pentru că nu era prevăzută per se prin lege organică. Proiectul adoptat astăzi remediază această dificiență, iar forma normelor juridice este îmbunătățită. Decizia CCR a fost publicată în iulie 2020 și de atunci transferurile magistraților sunt blocate. Magistrații au nevoie de această lege, dar și sistemului judiciar îi este benefică, pentru că se pot ocupa anumite posturi mai rapid, ceea ce va contribui la buna funcționare pe ansamblu a Justiției”, arată și deputata USR PLUS Oana Murariu.
În forma adoptată de Comisia juridică a Camerei Deputaților, art. 60 alin. (1) din Legea 303/2004 prevede că transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel/procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa/parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel/aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel/procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.
Camera Deputaților este prima Cameră decizională, proiectul merge spre dezbatere la Senat.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News