Live

C. T. Popescu: Adina Florea a fost comisarul cu naganul. Şi Gestapoul era secție specială

Data publicării:
Adina Florea şi Gheorghe Stan. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Şeful Secţiei pentru investigarea magistraţilor Gheorghe Stan a făcut o declaraţie de presă, joi seară, în care a vorbit despre organizarea secţiei, despre mai multe dosare importante şi a reclamat lipsa de susţinere din partea procurorului general. Alături de el a stat pe parcursul declaraţiei de presă şi procurorul Adina Florea, adjunctul secţiei, care nu a făcut nicio afirmaţie. "Adina Florea l-a supravegheat pe omul ăsta (Gheorghe Stan – n.r.), a fost comisarul cu naganul.", a comentat situaţia, la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu. "Şi Gestapoul era secţie specială", a mai spus jurnalistul care a făcut o paralelă între existenţa secţiei speciale de investigare a magistraţilor şi alte secţii speciale existente de-a lungul istoriei: "Secțiile speciale erau cele care aveau randamentul cel mai mare la executat oamenii".

„Este vorba de, imediat după CEKA (prima agenție creată de Lenin după victoria revoluției bolșevice), Comisia pentru toată Rusia, nu aveau nevoie de judecător în 1918, erau 2, 3 cekişti care stăteau la masă și puneau ștampila. Cutare – a avut fabrică burgheză, a încercat să... ce facem? Executat. Cutare - pictor, a zis că nu e bine cum fac bolșevicii. Împuşcat. Asta în primă fază.

În faza a doua când au început să construiască un simulacru de justiție care și-a atins culmea criminală în anii 30, cu marile procese în care au fost condamnaţi şi executaţi sute de mii de oameni, imediat atunci, în 1919, au apărut judecătorii la masă.

În centrul mesei, la astfel de tribunale revoluţionare erau magistrații aduși acolo cu țeava pistolului în rinichi, puşi să citească sentinţa pe care o dădea partidul bolşevic și, în capul mesei, lateral, stătea comisarul, trimisul partidului. Ăla care era pregătit să împuşte, dacă vreunul dintre judecători o lua razna. Aşa se desfăşrau şedinţele de judecată, respectivul nu scotea niciodată niciun cuvânt. Asta a fost doamna Florea.

Secţia specială - au simțit nevoia să îi pună numele specială. Secțiile speciale erau cele care aveau randamentul cel mai mare la executat oamenii, nu numai în Rusia, peste tot unde auzim de secţie specială. Şi Gestapoul era secție specială.

Adina Florea l-a supravegheat pe omul ăsta (Gheorghe Stan – n.r.), a fost comisarul cu naganul. A fost aici ca respectivul să nu cumva să greșească un cuvințel, să abă un moment de reverie, de nebunie, a supravegheat situația”, a comentat situaţia, la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Citiţi şi:

Şeful Secţiei pentru investigarea magistraţilor: De la început am întâmpinat obstacole din partea procurorului general

Explicaţii privind anchetarea Codruţei Kovesi. Precizările făcute de şeful Secţiei speciale pentru magistraţi

Trei asociaţii de magistraţi critică dur afirmaţiile şefului Secţiei speciale pentru magistraţi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parchetul General clasează dosarul deschis de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi

Olaf Scholz, despre reintroducerea MCV: „Mecanismul a luat sfârșit; e un semn că România se află pe calea bună”

Drulă, după anunțul ridicării MCV: Legile promulgate pe repede-înainte de Iohannis sunt sub monitorizare

Ciucă: După ridicarea MCV, următorul obiectiv este aderarea României la Schengen

Partenerii noștri