Bărbat prins în flagrant când primea 20.000 de euro mită în schimbul promisiunii de achitare a unui inculpat trimis în judecată
Un bărbat a fost reținut 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 20.000 de euro mită de la ruda unei persoane trimise în judecată, scrie news.ro. În schimbul banilor, individul promitea să intervină, prin intermediari, asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București, pentru o pedeapsă mai blândă pentru "clientul" său.
Bărbatul acuzat de trafic de influență ar fi pretins, în 11 aprilie 2024, de la o persoană (martor în cauză), trimisă anterior în judecată, suma de 20.000 de euro "pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o, prin intermediari, asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor înlăturarea măsurii preventive a controlului judiciar și, ulterior, achitarea sau aplicarea unei condamnări cu suspendare", transmite DNA.
Patru zile mai târziu, inculpatul și o rudă a martorului în dosar s-au întâlnit pentru a "parafa" înțelegerea. Bărbatul a fost prins, însă, în flagrant de DNA, exact în momentul în care primea banii.
După audieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de influență. În cursul zilei de marți, acesta va fi prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Persoana de la care bărbatul a pretins cei 20.000 de euro a fost trimisă în judecată în luna martie, când procurorii DNA au deferit justiţiei două dosare care vizează promisiuni făcute unui inculpat (acuzat pentru tentativă de omor) de intervenţie la magistraţi, pentru ca acesta să fie cercetat în libertate şi, ulterior, condamnat cu suspendare. Un avocat din Baroul Ialomiţa şi alte două persoane ar fi pretins de la acesta zeci de mii de euro în acest scop, scrie sursa citată.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News