Live

Avocații Sorinei Pintea: Nu a existat un flagrant, nu există un proces-verbal încheiat în acest sens

Data publicării:
Sorina Pintea Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Echipa de avocați a fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea, arestată preventiv pentru luare de mită, au dat publicității un comunicat, duminică seara, în care spun că la adresa clientei lor există doar un denunț, iar flagrantul despre care s-a vorbit nu s-a realizat, acesta fiind și motivul pentru care nu a fost încheiat un proces-verbal în acest sens. Ei susțin că fostul ministru este nevinovată și este „victima unei înscenări și a unor jocuri politice murdare”.

O dovadă suplimentară în acest sens este și gestul denunțătorului, extrem de atipic procedural, de a-l contacta pe fiul Sorinei Pintea pentru a-i spune adevărul, și anume că, în realitate, banii nu erau  solicitați pentru mama sa și nici predați ulterior acesteia, arată avocații.

„Nici fiul doamnei Sorina Pintea și nici aceasta nu au formulat acuzații la adresa altor persoane, întrucât nu au cunoștință de fapte de natură penală, însă este evident, încă o dată, că informațiile denunțătorului C.M. sunt false și nefondate”, spun avocații.

Aceștia mai spun că starea precară de sănătate a Sorinei Pintea este agravată pe fondul privării de libertate.

Redăm comunicatul integral al echipei de avocați: 

„Având în vedere informațiile contradictorii apărute în spațiul public la adresa doamnei Sorina Pintea,  facem următoarele precizări pentru a clarifica acuzațiile formulate împotriva acesteia:
1. În opinia organului de urmărire penală, acuzația de  luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de disp. art.  289 alin.1) Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicare art. 35 alin.1) Cod penal, constă în două acte materiale:
a) solicitarea și primirea în mod direct și pentru sine, undeva în luna noiembrie /decembrie 2019 a sumei de 10.000 Euro de la suspectul C.M., sumă care ar fi provenit de la un reprezentant al unei societăți comerciale din București. Cu privire la această faptă există doar un denunț, inițial susținându-se că ar fi fost dată lui C.M. pentru el și abia din data de 27.02.2020 s-a pretins că aceasta ar fi ajuns în realitate la doamna Sorina Pintea.
b) solicitarea și primirea în mod direct, în data de 28.02.2020, a sumei de 120.000 lei de la suspectul C.M., sumă care ar fi provenit de la  un reprezentant al conducerii unei societăți comerciale din București.  Această acuzație este susținută doar prin denunțul lui C.M., redarea trunchiată a unui dialog de aproape 1 minut din 28.02.2020 și de plasarea unei pungi cu bani, al cărui conținut nu a fost cunoscut de doamna Sorina Pintea până la sosirea organelor de urmărire penală.
Nu a existat un flagrant, acesta fiind motivul pentru care nu există un proces verbal încheiat în acest sens. Menționăm în mod expres că nu este vorba de achiziționarea de aparatură și/sau consumabile medicale având legătură cu epidemia de Coronavirus, fiind vorba despre un contract încheiat și derulat în 2019.
Doamna Sorina Pintea nu se face vinovată de infracțiunea de care este acuzată, domnia sa nu a săvârșit vreo infracțiune și nu a pretins sume de bani, așa cum se susține. De altfel, doamna Sorina Pintea nu a avut atribuții în legătură cu încheierea sau executarea contractului de achiziție publică în raport de care sunt formulate acuzațiile.
Doamna Sorina Pintea este victima unei înscenări și a unor jocuri politice murdare, dovadă suplimentară în acest sens fiind și gestul denunțătorului, extrem de atipic procedural, de a-i contacta fiul pentru a-i spune adevărul, și anume că, în realitate, banii nu erau  solicitați pentru mama sa și nici predați ulterior acesteia.
Nici fiul doamnei Sorina Pintea și nici aceasta nu au formulat acuzații la adresa altor persoane, întrucât nu au cunoștință de fapte de natură penală, însă este evident, încă odată, că informațiile denunțătorului C.M. sunt false și nefondate.
Doamna Sorina Pintea se află într-o luptă nedreaptă, întrucât este obligată să își apere întreaga carieră și probitate profesională dintr-o postură vulnerabilă, starea sa de sănătate fiind una precară, agravată pe fondul privării de libertate”.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Liviu Pop anunță clasarea anchetei care îl viza, în urma acuzațiilor făcute de fiul Sorinei Pintea

Judecătorii au admis contestația DNA și au schimbat decizia în dosarul de corupție al Sorinei Pintea

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea scapă de controlul judiciar

Partenerii noștri