Live

Avocat, după procesul de la instanţa supremă: Ce să facă Liviu Dragnea? Să ţipe?

Data actualizării: Data publicării:

Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat că a cerut instanței supreme să fie suspendată condamnarea de 3 ani și 6 luni, dar și să fie admisă în principiu contestația în anulare. La rândul lui, fostul lider PSD a cerut să fie admise cererile, pentru că se consideră nevinovat.

„S-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate de noi. Este o etapă premergătoare, obligatoriu prevăzută de codul de procedură penală. Am susținut toate aspectele și elementele pe care le considerăm a fi legale și sperăm să se admită contestația în anulare, în principiu. Am cerut și suspendarea, așteptăm să vedem ce se va întâmpla. Textul de lege este sec, spune doar că un complet de judecată poate dispune și suspendarea hotărârii care este atacată cu contestația în anulare, motiv pentru care este la îndemâna judecătorilor să aprecieze în ce măsură vor dispune sau nu suspendarea acestei hotărâri”, a declarat, la ieșirea din sediul instanței supreme, avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu.

Potrivit apărătorului, nimeni nu i-a interzis lui Liviu Dragnea să discute cu jurnaliștii, însă nu era momentul potrivit.

„De ce să nu poată vorbi? Nu îi interzice nimeni, dar nu cred că era firesc să stea de vorbă de la etaj. Ce să facă? Să ţipe?”, a comentat avocatul.

„Ce a spus în fața instanței - se consideră în continuare că este un om nevinovat și a considerat că ce s-a susținut în contestația în anulare este perfect legal și admisibil. Nu știu dacă astăzi (, nu știu când. Sper să se întâmple”, a mai explicat Teodosiu.

Fostul lider PSD se intoarce în Penitenciarul Rahova după ce, marți dimineață, a avut loc dezbaterea contestației în anulare formulate de acesta. Ședința a avut loc în camera de consiliu.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

Donald Trump nu scapă de condamnare în cazul Stormy Daniels, apelul său a fost respins. Cum explică judecătorul decizia

Olandezii care au scos din Dunăre epava ucraineană Rostock acum 20 de ani au cerut blocarea accesului României în OCDE

Atacați de pantere și loviți de inundații: Blestemul unui smarald uriaș de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal internațional

Partenerii noștri