Live

Avertizări. OUG privind revizuirea sentințelor ar încălca o decizie a CEDO și una a CCR

Data actualizării: Data publicării:

Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice și secretar executiv al PNL, consideră că ordonanța de urgență privind revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, despre care a vorbit ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, așa cum este el definit de CEDO într-o decizie prin care România a fost condamnată. La rândul său, judecătorul Bogdan Mateescu, membru în CSM, atrage atenția că și Curtea Constituțională s-a pronunțat pe acest subiect, stabilind că „legiuitorului îi este interzis să supună hotărârile judecătorești unor noi căi de atac reglementate după pronunțarea acestora”.

„Cum se pare că majoritatea celor care pot avea o opinie sunt în vacanță, în afară de Tudorel Toader care are multe idei, îmi revine obligația să atrag atenția că revizuirea hotărârilor judecătorești definitive prin OUG ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, așa cum este definit de CEDO în Brumărescu c. România, iar nerespectarea puterii lucrului judecat a dus la condamnarea Romaniei în acest caz”, a scris profesorul Radu Carp pe contul său de Facebook.

Hotărârea CEDO la care acesta face referire datează din 1999 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 31 august 2000. În aceasta se arată că „admițând recursul în anulare, Curtea Supremă de Justiție a ignorat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin încălcarea principiului securității raporturilor juridice și prin înlăturarea efectelor unei proceduri judiciare finalizate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ce fusese executată și care se bucură de autoritatea de lucru judecat”.

Citiți și: Ce cred cu adevărat românii despre corupție și cum se potrivește cu discursul PSD-ALDE

Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. 1 din convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului convenţiei, care enunţa preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată”, mai scrie în hotărârea CEDO.

La rândul său, judecătorul Bogdan Mateescu, membru în CSM, arată că o ordonanță de urgență privind revizuirea sentințelor ar contraveni deciziei CCR nr. 377/2017.

„Prin urmare, criteriul ce trebuie luat în seamă și care ține de esența art. 15 alin. (2) din Constituție raportat la aplicarea în timp a reglementărilor referitoare la căile de atac este data pronunțării hotărârii judecătorești. Astfel, în temeiul textului constituțional antereferit, legiuitorul poate supune hotărârea judecătorească unor căi de atac stabilite ca atare prin lege până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești (...).

În schimb, legiuitorului îi este interzis să supună hotărârile judecătorești unor noi căi de atac reglementate după pronunțarea acestora. Aceeași regulă se aplică atât căilor ordinare, cât și extraordinare de atac, ambele categorii de căi de atac urmând să își păstreze aceeași configurație juridică de la data stabilită drept reper de către legiuitor.

Prin urmare, eliminarea unui motiv de revizuire sau adăugarea unui nou motiv de revizuire după pronunțarea hotărârii nu poate produce niciun efect, prin prisma aplicării legii în timp, cu privire la hotărârea judecătorească deja pronunțată”, scrie în decizia CCR menționată.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri seară, că va propune premierului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptărilor sau a protocoalelor cu SRI să poată cere revizuirea sentinţei. El a spus că o astfel de ordonanţă va fi dată „într-un timp scurt, imediat ce se termină concediile", iar prin aceasta îi va fi dată încredere românului că „justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia".

Inițiativa ministrului Justiției a fost apreciată de deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Acesta consideră adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date în baza protocoalelor cu SRI sau a interceptărilor ilegale ca fiind corectă, deoarece „ţine de rezolvarea unei situaţii extraordinare”.

Și preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că iniţiativa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a propune Guvernului spre adoptare o ordonanţă de urgenţă pentru revizuirea condamnărilor în baza interceptărilor ilegale, este foarte utilă deoarece „chiar şi cei vinovaţi (...) au dreptul la un proces corect”.

„Anunţul făcut de ministrul Tudorel Toader nu face decât să aducă în plus, din partea unei persoane care are autoritatea funcţiei ministeriale dar şi autoritatea profesională, în atenţia noastră faptul că actul de justiţie în România a fost profund şi grav viciat din cauza practicilor ilegale de ascultare a telefoanelor (...), lucru care este inacceptabil şi inimaginabil într-o ţară democratică, membru al UE. Suntem un caz unic în Uniunea Europeană în care asemenea practici s-au dezvoltat în ultimii ani în timp ce eforturile oficiale pe care le făceam în parteneriat cu Comisia Europeană erau către întărirea statului de drept. Aceste lucruri care s-au întâmplat în România au afectat profund noţiunea de stat de drept şi încrederea cetăţenilor. Prin urmare, cred că iniţiativa ministrului este foarte utilă, foarte bine venită pentru că, până la urmă, putem să spunem următorul lucru: chiar şi cei care sunt vinovaţi (...) au dreptul la un proces corect. Nu mai vorbim de cei care probabil au fost condamnaţi pe nedrept, ilegal, fără să se ţină cont de normele de procedură penală şi de tot ceea ce prevede legislaţia aferentă”, a afirmat Tăriceanu joi pentru AGERPRES.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grecia îl va preda României pe Nati Meir, condamnat la 11 ani pentru corupție. Omul de afaceri a fost prins în Rhodos

Mituirea funcționarilor publici străini va fi infracțiune. Ce pedepse prevede proiectul adoptat de Camera Deputaților

„Vor fi surprize.” Ce spune un fost judecător CCR despre data alegerilor prezidențiale

Ce spune un fost judecător constituțional despre cererile de anulare a alegerilor prezidenţiale de pe masa CCR

Partenerii noștri