Live

Johnson & Johnson a început livrările de vaccin către UE. România va primi o primă tranșă mai devreme de data programată

Data publicării:
Vaccinuri Johnson & Johnson. Foto: Profimedia Images

Compania Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul împotriva COVID-19 către țările UE, au declarat oficialii Uniunii Europene și compania, după ce au existat probleme privind producția. România va primi o primă tranșă mai devreme faţă de data programată, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Johnson & Johnson ar fi trebuit să-și înceapă livrările la începutul lunii aprilie, dar a întârziat lansarea din cauza problemelor de producție, relatează Reuters, citată de Agerpres.

"Primele doze pleacă astăzi din depozite către statele membre", a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene într-o conferință de presă.

Compania americană s-a angajat să livreze 55 milioane de doze către UE până la sfârșitul lunii iunie și alte 120 de milioane în al treilea trimestru, a declarat luna aceasta comisarul european pentru industrie, Thierry Breton.

"Nu era clar dacă promisiunea va fi respectată. Cu toate acestea, 50 de milioane de doze sunt sigure pentru al doilea trimestru", a spus europarlamentarul Peter Liese, menționând că a primit aceste informații de la companie și de la Comisia Europeană, care coordonează discuțiile cu producătorii de vaccinuri.

O purtătoare de cuvânt a Johnson & Johnson a confirmat că a început livrările către țările UE, Norvegia și Islanda.

Citește și: Peste 8,3 milioane de doze de vaccin, inclusiv Johnson & Johnson, vor ajunge în România în lunile aprilie și mai

Primele doze de vaccin Johnson&Johnson ajung în România pe 15 aprilie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a declarat că primul lot de vaccin anti-COVID-19 de la Johnson&Johnson, însumând 60.000 de doze, va ajunge în România în data de 15 aprilie, cu câteva zile mai devreme faţă de cum fusese programarea.

"O veste foarte bună, am fost anunţaţi de faptul că acest vaccin va sosi cu câteva zile mai repede în România. Practic, va sosi pe 15 aprilie, joi, 60.000 de doze", a afirmat Andrei Baciu.

Primul lot de 60.000 de doze din vaccinul produs de Johnson&Johnson era aşteptat să ajungă în România în a treia săptămână a acestei luni şi în ultima săptămână din aprilie, o altă tranşă, de aproximativ 103.000 de doze, fiind vorba de un total de 163.000 de doze în această lună.

Andrei Baciu a subliniat că acest vaccin are avantajul că se administrează într-o singură doză şi că nu necesită condiţii speciale de depozitare, astfel încât va fi direcţionat către cabinetele medicilor de familie care s-au alăturat campaniei de vaccinare anti-COVID-19, dar şi în centre mobile de tip container care vor fi deplasate în localităţile mai îndepărtate din mediul rural, unde nu există medic de familie sau dispensare, notează Agerpres.

Citește și: Cum se va face vaccinarea în cabinetele medicilor de familie. Gheorghiță: Programările se realizează pe listele deschise de doctori

Totodată, secretarul de stat a arătat că nu este dovedită o asociere între vaccinarea cu acest ser şi cazuri de evenimente tromboembolice la cei vaccinaţi şi că este favorabilă "balanţa de beneficii-riscuri" pentru vaccinul Johnson&Johnson.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban cere ca UE să-și regândească sancțiunile împotriva Rusiei. Care sunt motivele invocate de premierul maghiar

Războiul tarifelor este iminent. Macron și Draghi: Europa, în pericol să devină o victimă colaterală a conflictului comercial SUA-China

Operațiune uriașă a Parchetului European în statele UE. Percheziții la o rețea de fraude cu TVA, în care este implicată mafia italiană

UE finanțează în premieră achiziții comune de arme. Unde vor fi trimise

Partenerii noștri