Live

Jens Stoltenberg: Finlanda va deveni marți cel de-al 31-lea membru al NATO

Data publicării:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Profimedia Images

Finlanda va deveni marţi cel de-al 31-lea stat membru al NATO şi steagul finlandez va fi ridicat pentru prima dată la sediul organizaţiei, a anunţat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit Agerpres.

„Este o săptămână istorică. Mâine (marţi - n.r.) vom primi Finlanda în NATO, care va deveni cel de-al 31-lea membru al NATO. Vom ridica steagul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO”, a declarat Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de externe ai organizaţiei de marţi şi miercuri.

El a precizat că arborarea steagului Finlandei la sediul NATO din Bruxelles va avea loc marţi, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la ora 15.00. „Toţi suntem de acord că aderarea Suediei trebuie să aibă loc rapid”, a spus Stoltenberg, referindu-se la cealaltă ţară nordică care a făcut cerere de aderare, dar aceasta nu a fost ratificată de două state membre, Turcia şi Ungaria.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Partenerii noștri