Live

Jandarm găsit mort în sediul Jandarmeriei din Alexandria. Primele ipoteze ale anchetatorilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Un jandarm a fost găsit mort vineri dimineaţă, în sediul Jandarmeriei din Alexandria, iar prima ipoteză a anchetatorilor este că s-a împuşcat în cap cu arma din dotare. Bărbatul fusese declarat apt din punct de vedere psihologic la testarea care a avut loc în urmă cu aproape un an, scrie news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman, Ion Oanţă, joi seară, în jurul orei 23.50, în vestiarul unităţii, a fost găsit cadavrul unui subofiţer care era împuşcat în cap. Bărbatul urma să intre în serviciu de la miezul nopţii, el fiind găsit de un coleg care a sunat la 112. Ambulanţa sosită la faţa locului nu a mai avut de făcut decât să constate decesul .

Cadavrul a fost dus la morga Spitalului Judeţean Teleorman, iar în acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Teleorman, sub coordonarea Parchetului Militar al Curţii de Apel Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Teleorman a spus că jandarmul a avut rezultate bune şi foarte bune în activitatea sa.

“Suntem uimiţi de gestul făcut de el, având în vedere rezultatele bune şi foarte bune înregistrate în activitatea profesională. La 1 decembrie 2016, el a fost avansat în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, înainte de termen, iar din 2006, de când a fost promovat în rândul subofiţerilor, a fost recompensat de foarte multe ori atât prin sume de bani, cât şi prin oferirea de mulţumiri şi diplome de merit. Nu au existat dovezi de comportament necorespunzător care să ne dea de gândit că va face un asemenea gest. Este testat psihologic la 4 aprilie 2017, când a fost declarat apt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, lucra în cadrul Inspectoratului de Jandarmi din anul 2000, mai întâi fiind angajat pe bază de contract, iar din 2006 a trecut în corpul subofiţerilor. El era căsătorit şi avea un copil.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care sunt județele din țară unde românii au cele mai mari salarii. Ce arată cele mai noi date publicate de INS

„România educată” cu toaleta săpată. Reportaj Digi24 într-o școală din Teleorman, unde autoritățile au uitat de promisiuni

Reacția MAE după ce Rusia a deschis dosare penale împotriva unor jurnaliști, inclusiv unul român. Ce a spus președintele Senatului

Băiat de 14 ani, prins de poliţişti la volanul unui autoturism. Rudele minorului i-au atacat pe agenţi

Partenerii noștri