Jaful de 200.000 de lei de la Poștă. Patru bărbați reținuți, printre care și poștașul agresat, care ar fi fost implicat
Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Olt, fiind suspectaţi că au sustras o sumă de bani dintr-o maşină a Poştei Române în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în faţa Oficiului Poştal din Balş. Printre cei reţinuţi se află şi poştaşul, care ar fi fost implicat în tâlhărie, informează MEDIAFAX.
Potrivit IPJ Olt, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat, marţi, opt percheziţii domiciliare în Slatina şi Caracal, în cazul jafului din maşina Poştei, care a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie pe raza oraşului Balş.
Opt persoane au fost duse la audieri la sediul IPJ Olt, iar patru bărbaţi au fost reţinuţi.
„În fapt, în urma probatoriului administrat, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 50 ani, din municipiul Slatina şi comuna Ipoteşti, sunt bănuiţi că în urma unei înţelegeri anterioare ar fi simulat comiterea infracţiunii de tâlhărie în vederea sustragerii banilor aflaţi în maşină”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Olt.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că unul dintre cei reţinuţi este chiar poştaşul agresat, care ar fi implicat în tâlhărie.
Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă.
O persoană cu faţa acoperită a atacat în noaptea de 8 spre 9 septembrie o maşină a Poştei Române în oraşul Balş şi a fugit cu o geantă plină cu bani. Un bărbat a fost rănit şi a fost transportat la spital. Potrivit unor surse, prejudiciul în acest caz este de 205.000 de lei.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News