Live

VIDEO. Jaf armat la o bancă din Baia Mare

Data actualizării: Data publicării:

Un jaf armat a avut loc în această dimineaţă la o bancă din Baia Mare. Potrivit unor surse, doi indivizi au intrat în interiorul sucursalei şi au sustras în jur de 100 de mii de lei.

ACTUALIZARE: Informaţii neoficiale au indicat faptul că în jurul orei 14 unul dintre suspecţi a fost prins la ieşirea din Baia Mare spre Târgu Lăpuş. Acest lucru nu a fost confirmat.


Jaful a fost dat în jurul orei 11:40. Doi indivizi îmbrăcaţi în costume de motociclişti şi având o armă şi o sabie au intrat în bancă. Unul dintre clienţi a fost ameninţat cu arma, după care tâlharii au luat banii din două case.

Totul a durat mai puţin de 4 minute. La scurt timp au ajuns în zonă agenţii firmei de pază, urmaţi imediat de poliţişti. Una dintre angajate a reuşit să apese butonul de panică. Potrivit unor informaţii neoficiale, suspecţii au reuşit să fugă cu 100.000 de lei.

Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureş: "La ora 11:40, poliţiştii au fost sesizaţi că două persoane au sustras sub ameninţare o sumă de bani de la o unitate financiar-bancar situată pe Strada Victoriei din municipiul Baia Mare. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi desfăşoară cercetări pentru identificarea şi prinderea autorilor şi pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta."

Poliţia a instituit filtre în tot oraşul. Suspecţii sunt căutaţi peste tot.

Anchetatorii analizează imagini de pe camerele de supraveghere. Banca are pe geamurile exterioare o folie care nu permite ca trecătorii să vadă ce se întâmplă înăuntru.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Nu le venea să creadă”. Cum a reușit să îi șocheze Ion Țiriac pe angajații unei bănci

Unda de șoc care a cutremurat sistemul financiar elvețian. Raportul prăbușirii băncii Credit Suisse a fost făcut public

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat, ameninţând-o pe vânzătoare cu un cuţit

O pensionară a pierdut 600.000 de dolari după ce o bandă de escroci a păcălit-o că face parte dintr-o misiune secretă a FBI

Partenerii noștri