Interlopul Dasaev a fost arestat preventiv. Procurorii îi aduc trei acuzații grave
Principalul suspect în atacul asupra celor doi baschetbalişti americani, Gabriel Husein, zis Dasaev, a fost arestat preventiv, marţi, de către magistraţii Tribunalului Brăila, scrie News.ro.
Judecătorii de la Tribunalul Brăila au admis, marţi, propunerea procurorului şi au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a principalului suspect în cazul înjunghierii celor doi sportivi americani, pe o terasă din Brăila.
Înainte de a ajunge în faţa judecătorilor, Dasaev s-a declarat nevinovat, la fel ca în ziua în care s-a predat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Gabriel Husein este acuzat de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Reprezentanţii clubului sportiv din Brăila au anunţat că starea ambilor sportivi prezintă o evoluţie favorabilă, aceştia fiind conştienţi şi pot comunica fără dificultăţi.
”Şi-au contactat familiile şi apropiaţii şi sunt optimişti în ceea ce priveşte recuperarea”, au precizat reprezentanţii clubului.
Potrivit acestora, Joseph McClaim a fost transferat de la secţia de Terapie Intensiva într-un salon al secţiei de Chirurgie toracică a Spitalului Judeţean Brăila, iar Darrell Bowie va fi transferat în următoarele zile.
Baschetbaliştii americani Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o teresă din municipiul Brăila. Sportivii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Brăila, fiind operaţi de urgenţă.
Duminică, Darrel Bowie, care a fost mai grav rănit, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News