Live

Încep lucrările la primul lot de 21 de kilometri al Autostrăzii Ploieşti-Buzău

Data publicării:
Încep lucrările la primul lot de 21 de kilometri al Autostrăzii Ploieşti-Buzău. FOTO: Facebook Sorin Grindeanu

Încep lucrările pentru Lotul 1 (Dumbrava - Mizil) al Autostrăzii Ploieşti – Buzău, lot care ar trebui finalizat în 20 de luni.

Prezent la evenimentul de predare a amplasamentului, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că este o autostradă "extrem de aşteptată", despre care crede că va fi finalizată în termenele pe care constructorii le-au asumat prin contract.

"Astăzi s-a semnat ordinul de începere. E un lot de aproximativ 21 de km, un lot care are termen de finalizare 20 de luni. Deci, se intră în perioada de execuţie.

(...) Este o autostradă extrem de importantă, aşteptată de către românii din această zonă până la Paşcani şi care, cred eu, cu constructori serioşi care se vor ţine de termenele angajate, va fi finalizată în termenele pe care le au asumat prin contract", a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a explicat că finanţarea este asigurată prin PNRR până la Paşcani.

"Vorbim de PNRR până la Paşcani, iar de la Paşcani în sus - Suceava, Siret vor fi finanţări pe viitorul exerciţiu financiar european, pe POT - Programul Operaţional de Transporturi, astfel încât coloana vertebrală a infrastructurii din Moldova A7 să intre într-un final în faza de execuţie. Ştiu că în această perioadă (...) poate a părut o perioadă (...) în care am comunicat foarte mult despre semnarea de noi contracte.

Aş vrea să vă spun că nu se pot face autostrăzi sau loturi de autostrăzi sau de cale ferată, dacă nu ai contracte. Şi în perioada următoare vom semna contracte pe loturile următoare, (...) toate sunt în proceduri mai înaintate, unele foarte înaintate sau suntem în perioada în care se vor depune ofertele până undeva în jurul mijlocului lui septembrie, astfel încât să putem să intrăm în procedura de execuţie.

Ne lipseşte infrastructura şi ne lipseşte de ani buni, de zeci de ani şi e o datorie pe care statul trebuie să o plătească, dar ca să faci autostrăzi şi căi ferate, trebuie să ai contracte. Acest lucru s-a întâmplat la un ritm alert în ultimele luni şi se intră acum în faza cealaltă, faza de execuţie", a mai spus Grindeanu.

Conform unei informări anterioare a ministrului, lucrările includ 14 poduri şi un pasaj cu lungimea de 550 metri.

"Asocierea de constructori români şi italieni are la dispoziţie 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor care includ 14 poduri şi un pasaj cu lungimea de 550 m. Contractul are o valoare de 1,46 de miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin PNRR. Autostrada Ploieşti-Buzău este prima secţiune a Autostrăzii care va asigura legătura dintre Muntenia şi Moldova (A7)", a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook, în urmă cu circa două săptămâni.

Autostrada Moldovei A7 va avea în total aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tronson de 21 km din Autostrada Moldovei se deschide astăzi. Se va circula pe 102 km din totalul de 320 ai A7

Luni se deschide circulația pe segmentul Dumbrava – Mizil din autostrada A7

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Grindeanu, despre revenirea PSD la negocieri: „Întrebaţi-l pe cel care a anunţat că se retrage. Tot el o să vă dea declaraţii”

Partenerii noștri