Live

Video Incendiu puternic la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde arde un depozit de deşeuri plastice. A fost emis mesaj Ro-Alert

Data actualizării: Data publicării:
Foto Arhivă: Inquam Photos / George Călin

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă pe platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea, unde ard deşeuri de mase plastice. Nu sunt raportate victime.

ACTUALIZARE 11:09 Forţele de intervenţie la incendiul izbucnit vineri dimineaţa pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, la un depozit de deşeuri de mase plastice, au fost suplimentate cu încă două echipaje de pompieri, a transmis ISU Vâlcea.

În zonă sunt degajări mari de fum, astfel că a fost emis şi un mesaj RO-ALERT pentru ca populaţia să închidă geamurile şi astfel să evite inhalarea unor eventuale substanţe periculoase ce se pot degaja în urma arderii.

„În urma efectuării recunoaşterii s-a constatat faptul că incendiul se desfăşoară cu flacără şi degajare de fum la deşeuri de mase plastice pe o suprafaţă de circa 700 metri pătraţi pe un strat de aproximativ 20 metri înălţime. Pompierii intervin pentru localizarea incendiului, forţele de intervenţie fiind suplimentate cu o autospecială de stingere a incendiului la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi o autospecială transport apă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Știrea inițială

„Pompierii militari intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit pe platforma Oltchim, unde ard deşeuri de mase plastice”, potrivit ISU Vâlcea.

La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un container tip cisternă şi o autospecială CBRN.

Ard aproximativ 700 de metri pătraţi, iar în prezent se lucrează pentru localizarea şi stingerea incendiului, mai precizează ISU Vâlcea.

Nu sunt victime.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A dat pasă la portar din penalty, în minutul 9! Echipa lui a pierdut, iar la final a explicat gestul. VIDEO Imagini virale

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Incendiu la locomotiva unui tren, în Cluj. Călătorii s-au autoevacuat

Incendiu uriaș la o fabrică de tancuri din Siberia. Rușii spun că a luat foc acoperișul „fabricii de televizoare” de la niște reparații

Hoteluri din stațiunea Platanias, din Creta, au fost evacuate din cauza unui incendiu de vegetație

Stare de urgență la Los Angeles. Trei incendii care ard necontrolat în California lasă în urmă case și mașini carbonizate

Partenerii noștri