Live

În plină caniculă, Aeroportul Henri Coandă a rămas fără aer condiționat

Data publicării:
Aeroportul Otopeni. Foto: Shutterstcok

Sistemul de climatizare al Aeroportului Internaţional Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă, în special, zona de îmbarcare, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

„Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare. CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare şi spaţiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

În acelaşi timp, CNAB informează că sunt în curs de evaluare ofertele pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, care vor include şi modernizarea sistemului de climatizare.

Procedura de licitaţie este estimată a fi finalizată în luna iulie 2024.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

China va avea cel mai mare aeroport din lume construit pe o insulă artificială 

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

Partenerii noștri