În Argeș, din 4 stații GPL verificate, 3 au fost închise. Ce probleme s-au găsit după doar o zi de controale
Au început controalele la stațiile GPL din țară, după exploziile devastatoare de la Crevedia. În Argeș, din cele patru unități verificate până acum, trei au fost deja închise, transmite prefectul județului, Radu Perianu.
„În județul Argeș au fost constituite echipe mixte de control la operatorii economici și instituții publice care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat”, a transmis, joi, prefectul județului Argeș.
Din echipele pentru controale fac parte reprezentanți ai 11 instituții.
În prima zi de verificări, din patru unități verificate, ISCIR a închis trei. Potrivit prefectului, acestora le lipseau mai multe documente, buletinele de verificare pentru instalațiile deținute erau neconforme, iar la una dintre stațiile GPL s-a schimbat deținătorul fără a se respecta obligația legală de a anunța instituțiile. Era nevoie de o verificare și avizare pentru noul deținător.
La aceeași locație s-a constatat că nu există autorizație de securitate la incendiu, dar și exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor electrice, de altfel, o problemă găsită de inspectorii ISU și la alte unități.
De asemenea, două dintre stațiile verificate nu dețineau autorizație de mediu.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News