Live

Video&Foto Imagini din satelit. Emisiile au scăzut extraordinar de mult după ce coronavirusul a închis industria chineză

Data publicării:
Foto: Captură Youtube/ESA

Poluarea atmosferică cu dioxid de azot (NO2), un gaz emis de autovehicule, centrale electrice şi fabrici a scăzut cu 40% deasupra oraşelor din China în contextul restricţiilor temporare instituite pentru a opri epidemia de coronavirus, potrivit unei animaţii din satelit prezentate joi, informează Reuters, citat de Agerpres.

Cel mai recent set de imagini publicate de Agenţia Spaţială Europeană oferă o panoramă a impactului asupra poluării din China după ce autorităţile le-au impus cetăţenilor să rămână în locuinţe şi au închis fabricile în ianuarie şi până când activitatea a fost reluată, în martie.

„Observăm în acest moment o reducere de circa 40% (la nivelurile de dioxid de azot) deasupra oraşelor chinezeşti, deşi acestea sunt doar nişte estimări brute întrucât condiţiile atmosferice au de asemenea un impact asupra emisiilor”, a declarat într-un comunicat Claus Zehner, administratorul misiunii satelitului Copernicus Sentinel-5P din cadrul ESA.

Reducerea iniţială, pusă în evidenţă în cadrul animaţiei, care cuprinde intervalul 20 decembrie 2019 - 16 martie 2020, coincide cu celebrările prilejuite de Anul Nou Chinezesc, când nivelul emisiilor scade de obicei, însă această scădere a durat mai mult după ce autorităţile au luat măsuri împotriva transmiterii virusului.

Potrivit agenţiei spaţiale, Serviciul de Monitorizare Atmosferică Copernicus a constatat totodată o reducere a nivelului de particule fine în suspensie - un factor important de poluare - în februarie 2020 în comparaţie cu ultimii trei ani. Studiile au arătat că particulele în suspensie au scăzut cu circa 20-30% în numeroase regiuni din China, a adăugat agenţia.

Citiţi şi: Beneficiarul neașteptat de pe urma pandemiei de coronavirus - planeta

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri