Live

Video Glume despre viața de marinar. Comandant: Să fii pregătit să ți se nască copiii când ești departe. E bine să fii acasă când îi concepi

Data actualizării: Data publicării:
Viața de marinar militar înseamnă bucurii, dar și sacrificii, a povestit la Digi24 Victor Durea, comandantul fregatei "Regele Ferdinand". FOTO: Captură Digi24

Viața de marinar militar înseamnă bucurii, dar și sacrificii, a povestit la Digi24 Victor Durea, comandantul fregatei "Regele Ferdinand". El a glumit vorbind despre momentele în care la bord "trebuie să conviețuiască fanul Rapidului cu fanul Stelei", dar și despre provocările vieții de familie.

 

"Este un moment aniversar la care ne bucurăm de meseria aleasă, dar oferim și ocazia celor care nu sunt în branșă să ne cunoască, să afle cine suntem și ce facem. Forțele Navale organizează exerciții demonstrative pe care civilii le pot vedea", a spus Victor Durea.

Comandantul a vorbit despre lucrurile pe care trebuie să le cunoască un tânăr care este tentat de această meserie: "Meseria este grea, dar în aceeași măsură și plăcută, mulțumitoare. Este dificilă pentru că viața la bordul unei nave militare e restrictivă. Fregata Regele Ferdinand înseamnă 150 metri lungime pe care 240 de oameni trebuie să conviețuiască cel puțin 30 de zile. E dificil să ții în aceeași cabină fanul Rapidului cu fanul Stelei și să fie înțelegere. Dincolo de echipaj suntem o familie și găsim puterea să trecem împreună peste orice.

De-a lungul carierei au fost momente și de bucurie și de tristețe. Trebuie să fii pregătit să ți se nască copiii atunci când nu ești acasă. E bine să fii acasă când îi concepi. Personal, am trăit momentul când fiica mea mijlocie s-a născut. Nu eram acasă, fiind în misiune în 2003, în Marea Mediterană. Nu a fost un moment trist, pentru că artiștii francezi prezenți la bord i-au dedicat spectacolul pe care l-au avut fiicei mele, Flavia.

Momente grele sunt destule, dar pentru asta ne-am pregătit, ne-am ales din proprie voință să fim marinari militari, și suntem gata să trăim și sacrifiiciile meseriei și bucuriile pe care ea le aduce", a spus comandantul Victor Durea.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Calvarul unei familii de români, la muncă în Franța. Au ocupat ilegal o casă, au renovat-o. „Copiii au lucrat cot la cot cu mine”

O familie din Rusia a trăit peste 40 de ani izolată complet de restul lumii. Nici nu știau că a avut loc al Doilea Război Mondial

O familie din Spania a murit într-un incendiu provocat de o trotinetă electrică lăsată la încarcat

Rusia a luat marinari de pe portavionul Admiral Kuznețsov și i-a trimis pe frontul din Ucraina

Partenerii noștri