Live

Gabriela Firea despre recepția de la Cotroceni: A fost o bâlbâială sau a fost o intenție să fiu izolată, să fiu marginalizată

Data actualizării: Data publicării:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, se declară nemulțumită de modul în care au fost repartizați invitații la recepția organizată de Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Europei, motiv pentru care nu a fost salutată de președinte. Gabriela Firea mai spune că în favoarea ei a intervenit și premierul Viorica Dăncilă, care ar fi invocat numărul de voturi primite de candidatul PSD la Primăria Municipiului București.

„În momentul când ne apropiam, erau mai multe domnișoare și domni de la protocol, de la Palatul Cotroceni, care ne indicau unde este locul de precădere, în funcție de poziția în statul român sau instituția pe care o reprezenta. La un moment dat, o domnișoară a insistat foarte mult să nu rămân lângă doamna prim-ministru pentru că în acea zonă sunt doar miniștrii. Atât doamna ministru Carmen Dan, cât și doamna ministru Lia Olguța Vasilescu, cât și doamna ministru Sorina Pintea de la Sănătate au insistat să rămân alături de domniile lor, pentru că și doamna prim-ministru a dorit ca eu să rămân în acea zonă, subliniind că sunt al doilea om ca număr de voturi din țară, reprezint Capitala României și pot să rămân în zona guvernamentală fără a împieta imaginea Guvernului. Au venit din nou cavalerul și domnișoara de la protocol de la Cotroceni, insistând să mă deplasez din acea zonă și să merg în partea opusă, spunându-mi că voi fi tot în primul rând, (...) unde sunt șefii instituțiilor centrale, cu patriarhul, președinții Băsescu și Constantinescu, și că acolo ar trebui să stau. Ca să nu creez o dispută și un dialog care nu-și avea locul, am plecat, deși, repet, mi se părea ilogic să mă mut din acea zonă, pentru că mi se părea ilogic, pentru că chiar nu deranjam pe nimeni. Dar, când am ajuns, erau mai multe bilețele care erau așezate acolo, dar numele meu nu l-am regăsit în zona indicată de protocolul de la Cotroceni. Nu am știut unde să mă așez. Am salutat pe personalitățile de față și am rămas lângă soția consilierului de stat Oprișor, pentru că a început ceremonia. Deci, practic, m-a surprins ceremonia în acea locație.

(...) Acestea au fost faptele. Nu-mi dau seama dacă a fost o intenție. Într-adevăr, domnul președinte a salutat câteva persoane și din zona în care mă aflam eu, dar nu a ajuns până la mine. Există două posibilități: ori a fost o bâlbâială și domnul președinte nu a știut de aceste lucruri și oricum nu m-a observat, sau a fost o intenție să fiu izolată, să fiu marginalizată și în rândyul șefilor de instituții astfel încât să nu avem ocazia să dăm mâna. Dar, numai Dumnezeu știe adevărul și îi las pe telespectatori să tragă o concluzie.

A fost bizar ceea ce s-a întâmplat, în mod evident protocolul Palatului Cotroceni mă aștepta, mă viza și mă dorea într-un anumit loc”, a declarat Gabriela Firea pentru Antena3.

Primarul Capitalei a spus, totuși, că nu face „un capăt de țară” din cele întâmplate la Palatul Cotroceni și i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru invitație.

Ulterior recepției, Firea a publicat pe contul său de Facebook mai multe fotografii de la recepția organizată de președinte, fotografii în care apare alături de premierul Viorica Dăncilă, de președintele PSD, Liviu Dragnea, de senatorul PSD Șerban Nicolae și de alți social-democrați.

Înaintea recepției, primarul Capitalei a publicat două poze din microbuzul cu care a mers la Palatul Cotroceni, alături de primarii PSD de sectoare și de secretarul de stat Rodica Nassar (prima fotografie din text). Pozele au fost însoțite de mesajul „Spre Cotroceni! #ZiuaEuropei #Echipa” și de inimioare tricolore.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri