Live

Fostul șef al CIA avertizează: „Moldova e în colimatorul lui Putin”

Data actualizării: Data publicării:
Maia Sandu în timpul unei vizite la Kiev. Fostul șef al CIA a avertizat că Putin nu se va opri dacă va câștiga războiul în Ucraina. Foto: Profimedia Images

David Petraeus, fost director al CIA și fost comandant al trupelor americane în Afganistan și Irak, a avertizat că Republica Moldova se află „în colimatorul lui Putin”, în condițiile în care în Transnistria sunt în prezenți staționați în jur de 1.500 de militari ai armatei ruse. Petraeus a spus, într-un interviu acordat CNN, că dacă Rusia va câștiga în Ucraina, Vladimir Putin nu se va opri aici.

„Nu e nicio îndoială că Putin nu se va opri în Ucraina”, a spus Petraeus. „Problema e cât timp îi va lua pentru a-și regenera forțele (militare) pentru a le desfășura în altă parte? În mod sigur, Moldova va fi în colimator. La urma urmei, acolo încă mai sunt vreo 1.500 de soldați ruși în acea fâșie de teren, Transnistria, în Moldova”, a spus fostul șef al CIA.

În același timp, Petraeus, general în rezervă al armatei americane, a spus că Putin și-ar putea îndrepta atenția asupra statelor baltice.

„Scopul său a fost dintotdeauna să refacă cât mai mult din fosta Uniune Sovietică ori poate chiar din fostul Imperiu Țarist, cu el (Putin) pe post de țar”, a spus fostul șef al CIA.

Serviciul de informații externe al Estoniei avertiza, în urmă cu un an, că Rusia ar putea exercita o „presiune militară credibilă” asupra statelor baltice și că Rusia le consideră a fi „cea mai vulnerabilă parte din NATO”.

Recent, Biroul de Reintegrare al Guvernului Republicii Moldova a anunțat că monitorizează cu atenție situația din regiunea transnistreană, după avertismentul că pe 28 februarie Tiraspolul ar putea cere Moscovei alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă. „Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”, au transmis oficialii moldoveni. „Din informațiile de care dispunem, nu există temei să credem că situația din regiune s-ar putea deteriora”, au precizat autoritățile de la Chișinău.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri