Live

Florin Cîțu: „Riscul petrecerilor private există în fiecare zi, nu doar de Paște. Nu avem o problemă cu așa ceva”

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Florin Cîțu. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu a afirmat miercuri, în timpul unei conferințe de presă, că are încredere că toți cetățenii care vor ieși pe stradă în noaptea de Înviere vor merge la slujbele religioase și nu la petreceri, motivând acest lucru prin faptul că restaurantele nu vor fi deschise. În ceea ce privește petrecerile private, însă, prim-ministrul a declarat că acest risc există în fiecare zi și că „nu avem o problemă cu așa ceva”.

După ce a fost întrebat de jurnaliști cum îi vor distinge autoritățile pe cei care merg la biserică în noaptea de Înviere de cei care ies doar pentru a profita de ridicarea restricțiilor, premierul Florin Cîțu a răspuns: „Știți foarte bine că în acea noapte nu este deschis niciun restaurant, nimic. Singurele deschise sunt lăcașurile unde poți să mergi pentru Sărbătoarea Paștelui și atât. Avem încredere și suntem siguri că oamenii vor merge la slujbă și vor respecta restricțiile în vigoare: măsurile de distanțare, mască și dezinfectant”.

În ceea ce privește petrecerile private, care se pot ține în casa oricui, nu doar în restaurante și cluburi, șeful Executivului spune că riscul ca acestea să fie organizate există în fiecare zi, nu doar de Paște.

„Să știți că acest risc există în fiecare zi, al petrecerilor private, nu este doar în acea noapte și nu avem o problemă cu așa ceva”, a afirmat Cîțu.

Întrebat dacă vor fi mai multe controale în noaptea de Paști pentru a evita ca aceste petreceri ilegale să aibă loc, premierul a subliniat din nou că are încredere în oameni că nu vor face asta.

„În acest moment pentru sărbătoarea Paștelui am luat toate măsurile, am avut discuții cu cultele religioase și suntem siguri că cetățenii României vor respecta legislația în vigoare”, a conchis Florin Cîțu.

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică Paștele, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi ridicate restricțiile de circulație astfel încât coamenii să poată merge la slujba de Înviere.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal în curtea unei biserici din Constanța, după ce autoritățile au decis să demoleze niște anexe construite ilegal

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Calendar ortodox 21 noiembrie. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Ce reprezintă sărbătoarea cu cruce roșie din postul Crăciunului

„Noul Moise”. De ce cred creștinii din SUA că Donald Trump este „uns de Dumnezeu”

Partenerii noștri