Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost condamnat definitiv. Pedeapsa primită pentru că a operat fără drept 28 de oameni
Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Judecătorii Curții de Apel București au respins apelul medicului și au păstrat decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 1.
Matteo Politi a fost condamnat în dosarul în care este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul României.
El a fost judecat pentru înşelăciune și fals intelectual.
Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins în februarie 2019, într-un tren aflat în vama Curtici.
A fost arestat preventiv o perioadă, dar apoi a fost eliberat.
"În perioada martie 2018 - 7.12.2018, inculpatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului Bucureşti. În perioada martie 2018 - 07.12.2018, inculpatul a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals şi a efectuat asupra acestora acte specifice calităţii de chirurg plastician-estetician, obţinând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro", se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Potrivit procurorilor, în septembrie 2018, italianul a indus în eroare doi medici, prin aceea că s-a prezentat sub un nume fals, susţinând că, în scurt timp, va fi proprietarul unei clinici private cu sediul în Bucureşti, deşi cunoştea că nu exista posibilitatea reală de a achiziţiona clinica în acel termen, neavând resursele financiare în acest scop. El i-a determinat pe cei doi medici să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei, reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii, cei doi medici neputând beneficia de spaţiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News