Live

Explozia din Crevedia. Rafila spune că pacienţii critici sunt în stare stabilă, dar prognosticul rămâne rezervat

Data publicării:
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Foto: Profimedia Images

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că starea pacienţilor critici care se află internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (doi) şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti (unul) este stabilă, dar acest lucru nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat, având în vedere că au peste 90% suprafaţă corporală arsă.

„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă”, a spus ministrul la Antena 3, potrivit Agerpres.

Ministrul Alexandru Rafila a vizitat miercuri pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

El a afirmat că a avut o scurtă discuţie cu aparţinătorii unor pacienţi răniţi în exploziile care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Crevedia.

„Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a mai spus ministrul.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, a fost internată în spital în Europa

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Un bărbat şi-a dat foc în faţa unei săli de jocuri de noroc din Constanța și a ajuns în stare gravă la spital

Partenerii noștri