VIDEO | Reportaj Digi24 în poligonul de instrucție al „pușcașilor marini” români
Izolaţi de lume, trimişi să supravieţuiască doar cu ce reuşesc să vâneze. Soldaţii pregătiţi special pentru apărarea Deltei Dunării şi a coastei Mării Negre se antrenează 24 din 24 de ore în condiţii greu de imaginat. Sunt infanteriştii marini, omologii puşcaşilor marini americani. O echipă Digi24 a stat două zile într-una din taberele lor, ca să vă arate ce înseamnă aceste antrenamente.
Marea Neagră „mușcă” din plajele lărgite din Mamaia. Ce este fenomenul „cliffing”
Fenomen spectaculos pe litoral. Mii de meduze au invadat Marea Neagră
Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”
Imagini cu plaja din Năvodari, care a fost distrusă după furtunile puternice de pe litoral
Invazie de alge pe litoral
18 turiști cazați la un hotel din Olimp au ajuns la spital
Revoltă într-o localitate măturată de inundații. Paturi oferite de autorități sinistraților s-au rupt
Litoralul, devastat după furtuni. Prefect: Vom cere mâine containere pentru cei cu casele afectate, de la rezerva de stat
Litoralul, afectat de furtuni puternice. Inundații în mai multe stațiuni
Infanteriştii marini, în misiune de antrenament pe lacul Razim, Babadag. Batalionul 307 infanterie asigură paza zonei costiere şi a Deltei Dunării.
Ceea ce vedeţi în materialul video este debarcarea militarilor pe ţărm. Au la dispoziţie doar câteva secunde.
La exerciţiul de atac participă 40 de infanterişti marini. Timpul de execuţie al antrenamentului e de 30 de minute. Misiunea constă în capturarea unei staţii de emisie-recepţie.
30 de minute pentru întreaga misiune. 40 de infanterişti marini simulează atacul unei insule de pe lacul Razim. Retragerea se face în acelaşi ritm.
În tabără, sunt analizate rezultatele. Pe marginea celui mai mare lac din România, se antrenează elita trupelor navale - infanteriştii marini. Şi-au instalat corturile, iar timp de două zile, simulează atacuri în zona lagunară şi în Delta Dunării.
Răsăritul ne prinde alături de trupa de cercetare.
La doar 27 de ani, Alexandru Taban e cel care coordonează misiunea militarilor din această dimineaţă. Ieşim alături de el şi alţi şase infanterişti pe lacul Razim, în câteva bărci rapide.
Pe insula pe care debarcăm, un lunetist îşi ocupă poziţia. Alţi cinci militari asigură zona. Trebuie să obţină informaţii despre inamicii aflaţi la câţiva kilometri distanţă.
Nu e însă o misiune de luptă, ci una de cercetare. Cu informaţiile obţinute aici, soldaţii se întorc în tabără.
În misiune, infanteriştii marini poartă un echipament ce cântăreşte cel puţin 15 kilograme. Chiar şi aşa, trebuie să se mişte rapid, să se coordoneze cu cel de lângă el şi să nu greşească. Regula de bază a infanteriştilor marini e „Ne antrenăm aşa cum vom lupta”.
Echipamentul unui militar:
- Armă SG 550, calibru 5.56
- Vestă antiglonț
- Cuțit tactic
- Ochelari protecție balistică
- Trusă medicală
În tabără, soldaţii oferă adevărate lecţii de supravieţuire - pescuiesc, mănâncă şerpi şi broaşte şi îşi filtrează singuri apa.
Ritmul antrenamentului e alert - se trece rapid de la exerciţii pe uscat, la unele în apă.
Scenariul prevede ca militarii să fie aruncaţi în lacul Razim.
Infanteriştii marini trebuie să urce rapid în bărcile aflate în mişcare. Un exerciţiu preluat de la puşcaşii marini americani, omologii infanteriştilor noştri. Cei aproape 350 de militari de aici apără o suprafaţă de peste 100 de kilometri liniari.
Infanteriştii marini se pregătesc acum şi pentru prima misiune în Afganistan.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News