VIDEO. O pensionară din Galați a comandat un telefon de 6.700 de lei, dar a primit în loc o cutie cu șuruburi
O pensionară de 64 de ani, din Galați, a vrut să-i dăruiască fiicei sale un telefon scump, de aproape 7.000 de lei, pe care l-a comandat la un magazin dintr-o reţea naţională, unde a încheiat un contract pentru plata în rate.
Urma să primească telefonul după câteva zile, livrat de la un depozit din București, numai că atunci a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută. În locul telefonului iPhone 11 Pro, femeia a găsit în cutie șuruburi și nituri, relatează Monitorul de Galați.
Potrivit aceleiași surse, curierul a fost așteptat cu emoție de familie, iar când coletul a fost livrat, nepotul femeii a vrut să imortalizeze momentul desfacerii pachetului și a filmat cu mobilul.
Dar în cuție nu se afla telefonul scump, ci şuruburi. „Am fost în magazin, fizic, am făcut actele, am făcut tot, urma ca după câteva zile să primim telefonul. A venit curierul la uşă, i-a dat telefonul, cutia, a intrat în casă curierul, a plecat şi când să desfacă cutia, ce a găsit în cutie? A găsit şuruburi, nituri, cuişoare. Telefonul costă 6.700 lei. Nepotul meu filma, a vrut să urce imaginile pe internet şi chiar a spus că am luat ţeapă”, a declarat păgubita Elena P. pentru sursa citată.
Contactate prin avocat, societatea de distribuţie şi cea de curierat au spus că nu au nicio legătură cu situația, așa că femeia s-a dus la poliție.
„Sesizarea persoanei în cauză a fost înregistrată la Secţia 2 Poliţie Galaţi. În baza acesteia, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune“, a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.
Poliţiştii speră ca prin serviciile de investigare informative să dea de urma produsului furat, iar păgubaşa să nu fie obligată să plătească rate în valoare de 6.700 lei pentru cuie şi piuliţe.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News