Un taur a intrat pe DN 1 și a provocat un accident cu un autocar şi două mașini. O persoană a fost rănită
Un accident rutier a avut loc, vineri seară, pe DN 1, în localitatea Potigrafu, pe sensul către Bucureşti. Un autocar cu 49 de pasageri, dintre care 43 de copii, şi două autoturisme au lovit un taur care a intrat pe șosea.
Animalul care se afla pe carosabil a fost lovit iniţial de autocarul în care se aflau 43 de copii şi 5 adulţi şi care se deplasa spre Bucureşti, potrivit polițiștilor din Prahova, citați de Agerpres.
Taurul a fost apoi proiectat pe cealaltă bandă a aceluiaşi sens de mers, unde a fost lovit de alte două autoturisme. În urma impactului, un pasager dintr-un autoturism a fost rănit, fiind asistat medical la faţa locului.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova precizează că forţele de intervenţie se suplimentează cu o autospecială de transport victime multiple şi un microbuz din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri pentru preluarea copiilor.
Nu sunt îndeplinite criteriile punerii în aplicare a prevederilor Planului Roşu de intervenţie la nivelul judeţului Prahova, mai menţionează reprezentanţii ISU Prahova.
Traficul în zonă se desfăşoară dirijat de către poliţiştii rutieri, mai precizează Poliţia Prahova.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News