Live

Un tânăr fără permis, care luase droguri, a depășit cu 127 kilometri pe oră o mașină a Poliției Rutiere

Data publicării:
Foto: Politia Română

Un tânăr de 30 de ani din Mediaș este cercetat de polițiști după ce a depășit, cu 127 kilometri pe oră, pe un drum național, chiar un echipaj al Poliției Rutiere. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că acesta nu are permis de conducere și a fost depistat pozitiv la testul cu aparatul Drugtest.

Potrivit IPJ Sibiu, incidentul a avut loc marți pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși, unde șoferul unei mașini a depășit neregulamentar chiar o autospecială a Serviciului Rutier Sibiu, circulând și cu viteza de 127 km/h pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 70 km/h, relatează Mediafax.

Polițiștii rutieri l-au urmărit pe șofer pe o distanță de aproximativ 6 kilometri și au reușit să blocheze mașina la ieșirea din localitatea Șeica Mare.

La volan a fost identificat un tânăr din Mediaș, în vârstă de 30 de ani. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că acesta nu are permis de conducere.

Pentru că tânărul se manifesta neobișnuit, polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis-5 și Methamphetamină.

Acesta a fost dus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în corp.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența substanțelor psihoactive.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Primele declarații ale mercenarului Horațiu Potra după eliberare: „Nu mă deranjează brățara electronică”

Doi turiști, surprinși de avalanșă la Bâlea Lac. „I-a adus și i-a aruncat peste stânci”. În ce stare se află

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Partenerii noștri